Amal Clooney ar putea fi nominalizată la Premiul Nobel pentru pace
Amal Clooney ar putea fi nominalizată la Premiul Nobel pentru pace, datorită implicării sale în ajutorarea minorităţilor.
De Redactia Observator la 01.10.2017, 09:52Amal Clooney ar putea fi nominalizată la Premiul Nobel pentru pace, datorită implicării sale în ajutorarea minorităţilor. Soţia lui George Clooney a reprezentat-o într-un proces pe o tânără, în vârstă de 24 de ani, o victimă a Statului Islamic, reuşind astfel să o scape de sclavia sexuală.
Absolventă a Oxfordului şi calificată să practice avocatura atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite, Amal a preluat de-a lungul timpului numeroase cazuri cu privire la drepturile omului. Premiul Nobel va fi anunţat la Oslo, pe 6 octombrie. Este în valoare de peste 1 milion de dolari şi ar urma să fie înmânat în luna decembrie.