Ana şi Raluka au câştigat cea de-a doua gală "Te cunosc de undeva". VIDEO cu momentul lor
Cei 11 concurenți au intrat în joc cu mult entuziasm, iar jurații au fost impresionați de felul cum aceștia și-au pregătit primele roluri oferite de ruleta personajelor. Cuplul artistic format din Ana Baniciu și Raluka a câştigat cea de-a doua ediţie a emisiunii „Te cunosc de undeva” din 13 februarie 2021.
De Redactia Observator la 14.02.2021, 13:27- Gala a fost deschisă de un invitat special
- Primii bani ai serii au fost aduşi în scenă de Ana şi Raluka
Aventura tranformărilor a continuat aseară la Antena 1, cu personaje pe măsura concurenţilor, muzică live și multă voie bună.
Transforming show-ul de la Antena 1 a adunat în fața micilor ecrane 2.1 milioane de telespectatori la nivelul publicului din toată țara, în minutul de maximă audiență, de la ora 20:21 şi a condus clasamentul audienţelor la nivelul întregului public urban, cu un rating mediu de 9.3 şi 20.1% cota de piaţă.
Ana și Raluka au câștigat a doua gală "Te cunosc de undeva"
Concurenții celui de-al 16-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!” și-au pregătit cu multă atenție transformările pe care le-au avut de realizat sâmbăta aceasta, în gala specială dedicată banilor.
“Am revenit la forma noastră inițială”, a spus Ana Baniciu la repetiții.
“Vă facem praf! Vă distrugem! Doamne!”, au strigat Ana și Raluka la repetiții, fiind extrem de determinate să dea tot ce au mai bun.
Gala a fost deschisă de un invitat special, o campioană a transformărilor, Maria Buză şi taraful George Pătraşcu. Primii bani ai serii au fost aduşi în scenă de Ana şi Raluka, cu o spectaculoasă transformare în Cardi B şi Jennifer Lopez.
Plini de energie au fost şi Liviu şi Andrei, care s-au transformat în Alex Velea şi Smiley şi au cântat o piesă, cum altfel, dacă nu despre datorii, în vreme ce Adriana şi Romică au readus trupa ABBA pe scena transforming show-ului, cu un moment tonic şi vesel. Radu Ştefan Bănică şi-a făcut din nou exemplar temele şi a surprins cu o transformare impecabilă în Dan Ciotoi, în vreme ce Mirela a recreat scena din turneul Madonnei cu piesa Material Girl.
Cristina Vasiu a bifat şi ea primul travesti, transformată în Dan Bittman, în vreme ce Pepe a umplut scena cu bani, pentru o intrare cum doar el şi-o putea permite, transformat în Adrian Minune. Seara a fost încheiată de Emilia Popescu, cea care a realizat primul cuplet pe scena Te cunosc de undeva!, transformată într-un nume pur şi simplu fără egal – Constantin Tănase.
Cea mai reușită transformare a galei le-a aparţinut Anei şi Ralukăi, care au încins atmosfera cu momentul lor şi şi-au adjudecat şi premiul serii. Artistele au pregătit o spectaculoasă transformare în Cardi B şi Jennifer Lopez în ediţia specială dedicată banilor. Ele s-au aflat în fruntea clasamentului cu 59 de puncte.
Fetele au spus că cel mai frică le-a fost de rapp-ul Anei și coregrafia Ralukăi, dar nu și de restul concurenților. Deși nu s-au gândit că vor câștiga, Ana și Raluka au fost neînfricate și nici măcar nu s-au gândit cine ar fi putut fi competitorul lor aprig.
Surprize în noul sezon "Te Cunosc de undeva!"
Cum se vor descurca cei 11 concurenți cu noile roluri atribuite lor de năstrușnica ruletă a personajelor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbăta viitoare, de la ora 20:00, în cea de-a treia gală a celui de-al 16-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!.
Cele mai tari momente din culisele transforming show-ului pot fi vizionate în continuare pe www.a1.ro, în cel de-al doilea episod Te cunosc de undeva! After Party. Dorian Popa se alătură echipei şi îi invită pe telespectatori, în fiecare săptămână, după difuzarea galei pe tv, la Te cunosc de undeva! After Party - un episod exclusiv online, în care urmăritorii vor avea acces în culisele emisiunii. Te cunosc de undeva! After Party face parte din seria de proiecte pe care site-ul www.a1.ro le pregăteşte odată cu lansarea grilei de primăvară, şi anume conţinut exclusiv sau tot felul de poveşti behind de scenes din timpul filmărilor.