Deși pasionat de fotbal, viața l-a dus pe scenă. Angel Popescu, una dintre cele mai iubite apariții de pe micul ecran

În copilărie a fost pasionat de fotbal, dar viaţa l-a dus pe scenă. Angel Popescu a devenit în urmă cu mai mulți ani, unul dintre cele mai iubite apariții de pe micul ecran. L-aţi putut urmări şi aici ,la Antena 1, în serialul "Mangaliţa ". În afara scenei și a platourilor de filmare, Angel Popescu se uită la filme bune, care să-l emoționeze, gen trilogia "Nașul", "Tăcerea mieilor" sau "Mai bine nu se poate".

• Războiul hibrid al Kremlinului. Propaganda rusă a inundat Tiktok cu mesaje prin care îndeamnă românii la un război direct împotriva Europei

• Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Reporter: Sunteți la muncă, cum este?

Angel Popescu: Da, am început să repetăm. Este un proiect foarte simpatic. Colegul meu Dragoș Huluba, care se pare că are și veleități de regizor, vrea să monteze un colaj din texte de Eugen Ionescu, Caragiale, Mazilu. 

Reporter: Vreau să știu cum a început cu actoria?

Angel Popescu: În '88 când am intrat la liceu, am intrat la profil real. Mă bucură enorm să-mi fac colegii să radă. În generală, în gimnaziu, mama mi-a insuflat pasiunea pentru actorie. Deși ai mei sunt oamenii simpli, dar aveau o cultură vastă și sincer mi-a fost frică. Și spiritul ăla gregar format pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, de turmă, cu numere matricole, m-a determinat să nu merg la teatru, să mă duc la mate fizică din generală și după aceea am fost în Politehnică doi ani, în Cosnstructii alți doi ani și până mi-am luat inima în dinți și m-am apucat de chestia asta. Nu știu dacă mi-am găsit vocația. Eu cred că da.

Reporter: Ai auzit des expresia "te ajută față" pentru comedie?

Angel Popescu: Am auzit-o. Nu știu dacă este așa. Este un clișeu. Noi, adică cel puțin așa ne gândim, noi jucăm situația. Dacă fața ajută și atunci spectatorul simte asta și vede asta, eu nu îmi dau seama, atunci cu atât mai bine, dar în primul și în primul rând contează situația.

Angel Popescu: M-am angajat că sufleor aici pentru că nu existau posturi scoase la concurs și am zis, domne, îmi doresc atât de mult să fac meseria încât da, nu este... am mai spus-o, este o umilință față de meserie, umilință asumată. Eram în procesul de creație, din postura de sufleor, dar eram lângă colegii mei, îmi era foarte greu. Evident că era super frustrant să stai să sufli și să-ți vezi colegii pe scenă, dar asta este. A fost o etapă. Nu-mi amintesc cu plăcere, dar nici nu pot să o uit.

Reporter: Dar te-a și ajutat?

Agel Popescu: Da. Tenacitatea până la urmă a dat roade că putea să nu se întâmple, dar ușor ușor lucrurile au început să funcționeze și acum sunt de doi ani angajat al Teatrului de Comedie, este teatrul pe care îl iubesc cel mai mult. Iubesc ideea de teatru în sine, să nu se înțeleagă greșit, dar asta îmi este locul cel mai drag. 

Reporter: Ți-ai tratat timiditatea între timp?

Angel Popescu: Da, deși fundamental nu există, că nu am cum să mă schimb, adică timid m-am născut, timid o să mor, dar mă ajută foarte mult în relația cu timiditatea, meseria,. foarte mult, pentru că lucrez cu mine, cu emoția și mă ajută să mă regăsesc, să mă cunosc.

Reporter: Ai uitat replici? Ce face atunci un om timid?

Angel Popescu: Aici intervine disponibilitatea și vivacitatea ta și cunoștințele dobândite din niște ani de meserie și atunci trebuie să improvizezi. Mi s-a întâmplat și am făcut-o.

Angel Popescu: Dragilor să sperăm că o să trăim un an mult mai bun decât asta care a trecut și să ne vedem curând la teatru, (...) dumneavoastră să fiți ca înainte, să radeti, să plangeti și să ne bucurăm cu toții mai mult de artă spectacolului. Să fiți sănătoși și veseli, doamne ajută.