Artistul Şerban Copoţ a lansat prima lui carte, Manualul Exploratorului
Iubitor al timpului petrecut în natură şi un tată aventurier, care merge cu fiul său în drumeţii, concurentul Asia Express a decis să amintească atât părinţilor, cât şi copiilor cât de important este mediul înconjurător.
De Redactia Observator la 10.05.2019, 10:47Iubitor al timpului petrecut în natură şi un tată aventurier, care merge cu fiul său în drumeţii, concurentul Asia Express a decis să amintească atât părinţilor, cât şi copiilor cât de important este mediul înconjurător. Manualul conţine toate informaţiile pentru ca cei mici să înveţe să fie exploratori - tehnici de supravieţuire, dar şi sfaturi despre cum poate fi natura protejată.
Cei mai curioşi invitaţi ai evenimentului au fost copiii, care au vrut să profite de compania specialiştilor.
Tedi este băiatul cel mare al lui Şerban. Deşi are 7 ani, a mers deja în expediţii considerate provocări chiar şi pentru adulţi.
Teodor, fiul lui Şerban Copoţ: În natură, există multe animale frumoase, părsări, vulpi, multe animale, să caut chestii, să mă uit cu microscopul, să văd aripile insectelor, din ce e făcută o frunză!
Şerban Copoţ: Facem drumeţii, Tedi are deja 3 vârfuri cucerite în România. Retiţiş, Hăşmaşu Mare şi Harghita Măgăraş. Are deja experienţă, are picior de muntean. E o carte foarte completă, care poate fi un prieten foarte bun pentru copil şi o unealtă foarte bună pentru părinţi, să lege împreună cu copiii amintiri frumoase în drumeţii, să experimente. Acolo, în carte, înveţi tot ce trebuie să ştii despre natură şi cum să te descurci dacă nu ai semnal la telefon.
Munceşte de mai bine de 6 ani la carte şi recunoaşte că experienţa Asia Express l-a ajutat să testeze tehnicile de autoconservare.
Şerban Copoţ: După ce m-am întors din Asia Express, am pus punct cărţii, am ştiut exact cum va arăta, m-a inspirat oarecum să mi-o aşez în minte.
Alături de Şerban au fost şi colegii din Asia Express, Oase şi Cosmin Seleşi.
Reporter: Ca şi copil mergeai în drumeţii?
Oase, câştigător Asia Express: Foarte multe! Nu stăteam deloc acasă, mă trimitea mama, acum ca să scape de mine, nu ştiu! Mă duceam peste tot!
Cu ajutorul informaţiilor cuprinse în carte, copiii vor putea să participe la un concurs premiat cu o tabără în care vor învăţa să devină exploratori.