Autoportret, proiect inedit cu zeci de oglinzi, pe străzile oraşului Arad
Aradul este împânzit de oglinzi! Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, din obişnuinţă sau, pur şi simplu, din prea multă grabă, locuitorii nu mai pun preţ pe clădirile istorice şi zonele emblematice din oraş. Le mai observă doar turiştii.
De Redactia Observator la 21.08.2018, 19:04Aradul este împânzit de oglinzi! Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, din obişnuinţă sau, pur şi simplu, din prea multă grabă, locuitorii nu mai pun preţ pe clădirile istorice şi zonele emblematice din oraş. Le mai observă doar turiştii. Astfel, iniţiatorii proiectului vor să-i facă pe oameni să aprecieze valorile şi frumuseţile oraşului lor.
Fiecare oglindă arată ca o copertă de revistă, pe străzile din Arad. Cei care se opresc şi se privesc în ea sunt mai mult decât încântaţi de ideea inedită.
Astfel, fiecare dintre cele 50 de oglinzi amplasate în oraş reflectă câte un obiectiv turistic. Cu toate acestea, arădenii nu rămân indiferenţi când vine vorba de o schimbare în urbea lor.
Organizatorii campaniei speră ca reţelele de socializare să se umple de selfie-urile turiştilor în care să apară şi o mică parte din frumuseţile oraşului.
Campania Autoportret îşi propune să încurajeze locuitorii din Arad să aprecieze mai mult valorile oraşului în care trăiesc.