Miss Universe 2017: Cea mai frumoasă femeie din lume a fost încoronată în Las Vegas!
Demi-Leigh Nel-Peters din Africa de Sud a câştigat titlul de Miss Universe, după o serie de probe de foc. România a fost reprezentată de Ioana Mihalache.
De Redactia Observator la 27.11.2017, 09:54Demi-Leigh Nel-Peters din Africa de Sud a câştigat titlul de Miss Universe, după o serie de probe de foc. Anul acesta, România a fost reprezentată de constănţeanca Ioana Mihalache. Să vedem cum s-a descurcat.
Au fost 92 de finaliste care şi-au disputat titlul de cea mai frumoasă femeie din lume. Pe lângă probele consacrate - în costum de baie şi în ţinută de seară- concurentele au avut, în această noapte, o altă provocare: şi-au spus opinia cu privire la cele mai mari probleme ale momentului.
Bătălia s-a dat între reprezentantele Africii de Sud, Clombiei şi Jamaicăi.
România a fost reprezentată de Ioana Mihalache. Iar emoţiile au început din etapele preliminare. Atunci au pus-o în dificultate tocurile foarte înalte, la proba costumelor de baie. În vârstă de 26 de ani, Ioana este licenţiată în Economie şi vorbește trei limbi străine: engleză, spaniolă şi italiană.