Cum arată reşedinţa de lux în care s-a mutat campionul olimpic Michael Phelps după ce a scris istorie la Rio de Janeiro (GALERIE FOTO)
După ce a devenit la Olimpiada de la Rio cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, Michael Phelps, în vârstă de 31 de ani, a decis să-şi cumpere o casă în valoare de 2,5 milioane de dolari, în Scottsdale, Arizona.
De Redactia Observator la 12.09.2016, 21:36După ce a devenit la Olimpiada de la Rio cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, Michael Phelps, în vârstă de 31 de ani, a decis să-şi cumpere o casă în valoare de 2,5 milioane de dolari, în Scottsdale, Arizona.
Celebrul înotător american, care a cucerit 28 de medalii la JO, dintre care 23 de aur, şi-a anunţat finalul cariere de sportiv şi s-a stabilit în Arizona, acolo unde va locui în noua sa reşedinţă de lux.
Vila achiziţionată de multiplul campion olimpic are 5 dormitoare, 6 băi şi 4 şeminee. Piscina este una de dimensiuni impresionante, iar de aici se poate vedea muntele Camelback.
În casă, există o bucătărie generoasă, cu dotări şi mobilier de ultimă generaţie, dar şi cu acces direct către bazin. Zona de relaxare e în jurul unui şemineu imens, un astfel de “accesoriu” existând şi-n dormitoare sau pe terasa generoasă.
“Am vrut să aibă mai multe teme această casă, are şi ceva legat de apă şi ceva din stilul grecesc… Combină mai multe stiluri”, a spus Phelps.
Sportivul va lucra ca voluntar pentru a-i ajuta şi pe alţii să devină campioni.