Dior a deschis Săptămâna Modei de la Paris. Zeci de vedete au luat parte la prezentarea colecţiei
Maratonul modei continuă la Paris. Oraşul îndrăgostiţilor a fost scenă pentru o prezentare aşteptată de toţi cei pasionaţi de fashion: show-ul casei de modă Dior.
De Redactia Observator la 25.09.2019, 11:46Maratonul modei continuă la Paris. Oraşul îndrăgostiţilor a fost scenă pentru o prezentare aşteptată de toţi cei pasionaţi de fashion: show-ul casei de modă Dior. Zeci de vedete, printre care Monica Bellucci, Julianne Moore sau Jennifer Lawrence au luat parte la prezentarea colecţiei, într-un decor de poveste, unde ploaia şi vremea mohorâtă de septembrie nu au speriat pe nimeni, ci dimpotrivă, au completat perfect show-ul.
Podiumul obişnuit a fost înlocuit anul acesta la prezentarea Dior de la Săptămâna Modei de la Paris.
Modelele nu au păşit pe scena de cat-walk, ci au defilat pe poteci de pădure. Asta pentru că tema colecţiei propusă de marele brand a fost celebrarea naturii, a frumuseţii sălbăticiei.
Iar colecţia a inclus de toate. Piese vestimentare în tonuri mai reci, mai calde, perfecte pentru un outfit cool în zilele ploioase de toamnă sau pentru o petrecere de zi.
Au fost prezentate, de asemenea, şi câteva piese potrivite pentru seri de poveste, unele extrem de elegante, altele îmbinând stilul casual cu cel elegant.
Iar de la debutul noii colecţii Dior nu puteau lipsi vedetele care îndrăgesc acest brand. Jenniffer Lawrance, Jullianne Moore dar şi superba Monica Bellucci au admirat din primul rând cele mai noi piese vestimentare ale brandului francez.
Prezentarea colecţiei Dior nu a fost însă singurul eveniment remarcabil al serii trecute, la Paris. Casa de modă Yves Saint Laurent şi-a prezentat o parte din colecţie, în cadrul unui show de excepţie, chiar în faţa turnului Eiffel.
Defilarea modelelor în rochiile de o eleganţă aparte, lungi şi fluide a fost pusă foarte bine pusă în valoare de un show de lumini ale proiectoarelor din jurul podiumului.