Surpriză pentru împătimiţii animaţiilor. Disney a lansat al doilea trailer "Frozen 2"
Disney a lansat al doilea trailer "Frozen 2", cu două luni înainte de premiera oficială care va avea loc pe 22 noiembrie, în Statele Unite.
De Redactia Observator la 24.09.2019, 11:53- Jurământul lui Putin şi mesajul pentru Occident din scaunul de "ţar" al Rusiei. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- "N-am întâlnit aşa ceva". Aglomeraţie în vămi după minicavanţa de Paşte. Românii s-au întros acasă din Bulgaria, Grecia sau Turcia
Disney a lansat al doilea trailer "Frozen 2", cu două luni înainte de premiera oficială care va avea loc pe 22 noiembrie, în Statele Unite.
De data aceasta, acţiunea este construită în jurul pădurii fermecate şi a spiritelor misterioase legate de cele patru elemente: apă, aer, foc şi pământ.
Trailerul lasă de înţeles că filmul va fi unul mai. sumbru decât în prima parte. De altfel, Frozen 2 s-a bucurat de tehnologii mult mai avansate decât primul film şi conţine scene cu aevărat uimitoare, spun producătorii.
Şi nu există nicio îndoială că va fi un succes. Numai în primele 24 de ore de la lansare, primul trailer a fost vizionat de nu mai puţin de 116 milioane de oameni.