FERICIRE în întreaga lume! Ducesa de Cambridge a născut o fetiţă
Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a născut o fetiţă. Aceasta cântăreşte 3, 7 kilograme
De Redactia Observator la 02.05.2015, 18:31Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a născut o fetiţă. Aceasta cântăreşte 3, 7 kilograme
"Alteța sa regală ducesa de Cambridge a născut fără complicații o fetiță la 08.34 a.m. ora locală (07.34 GMT)", au anunțat responsabili ai Palatul Kensington pe contul de Twitter, menționând că fetița are o greutate de 3,71 kg.
Atât fetița cât și ducesa de Cambridge se simt foarte bine, iar prințul William a asistat la naștere, potrivit contului de Twitter al Palatului Kensington.
"Regina, Ducele de Edinburgh, Prințul de Wales și Ducesa de Cornwall, Prințul Harry și membrii celor două familii au fost informați", potrivit unui comunicat al Palatului Kensington, scrie DPA.
Vestea nașterii prințesei a fost întâmpinată cu o explozie de bucurie în fața spitalului Saint Mary din vestul Londrei, unde încă de la primele ore ale dimineții se aflau numeroși jurnaliști de la diferite trusturi de presă din întreaga lume, dar și cetățeni britanici care au stat în corturi în ultimele săptămâni pentru a fi prezenți în ziua nașterii celui de-al patrulea succesor la tronul Marii Britanii.
Rețelele de socializare au fost inundate de mesaje de felicitare din întreaga lume pentru Catherine, ducesa de Cambridge, prințul William și fetița lor.
La câteva minute după anunțarea veștii, pe treptele de la intrarea în aripa Lindo a spitalului Saint Mary și-a făcut apariția crainicul neoficial al casei regale Tony Appleton, îmbrăcat într-un costum istoric și purtând un clopot galben, a citit un afiș, într-o engleză britanică veche, pentru a-i anunța pe toți britanicii de nașterea prințesei.
Într-o nouă postare pe contul de Twitter al Palatului Kensington, britanicii sunt invitați să posteze fotografii cu cei mai noi membri ai familiilor lor.
Echipajul aflat pe fregata britanică HMS Lancaster, cunoscută și sub numele de 'Fregata Reginei', a trimis un mesaj inedit de felicitare pentru nașterea prințesei pe contul de Twitter al Marinei regale britanice.
Membri ai echipajului, îmbrăcați în uniforma de gală a marinei britanice, s-au așezat pe puntea principală a fregatei în poziții corespunzătoare literelor ce compun cuvântul 'SISTER', iar fotografia, realizată din elicopter, a fost postată ulterior și pe contul de Twitter al Palatului Kensington.
Prințul Charles a declarat în această săptămână într-o alocuțiune oficială, desfășurată în cursul zilei de joi, că speră ca bebelușul regal să fie o fetiță, scrie BBC News în ediția online.
Cuplul mai are un băiat, George, care a venit pe lume la 22 iulie 2013, la aceeași maternitate.
Tot la Spitalul St.Mary din Londra s-a născut, în 1982, și tatăl celor două vlăstare regale, nepotul Reginei Elisabeta a II-a, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după tatăl său, Prințul Charles.