Antena LIVE

Curs valutar

Frigul și trezitul foarte devreme le-au creat probleme actorilor din Mangalița, la filmările pentru cel de-al doilea sezon

Filmările pentru cel de-al doilea sezon Mangalița, serialul de comedie care revine, din 22 februarie, la Antena 1, au fost așteptate cu nerăbdare de actori.

De la 19.02.2020, 11:23
Frigul și trezitul foarte devreme le-au creat probleme actorilor din Mangalița Antena 1

Filmările pentru cel de-al doilea sezon Mangalița, serialul de comedie care revine, din 22 februarie, la Antena 1, au fost așteptate cu nerăbdare de actori. Desfășurate spre finele anului trecut, în localitatea Bolintin Vale, filmările pentru noul sezon s-au întins pe parcursul mai multor săptămâni.

În tot acest timp, frigul și trezitul foarte de dimineață le-au creat mici probleme atât actorilor pe care telespectatorii i-au văzut în primul sezon, cât și celor pe care îi vor descoperi în noile episoade.

“Cel mai greu a fost când am filmat în cimitir, în ger, noaptea. Abia puteam să vorbesc”, spune Nicu Banea, interpretul lui Gabi, nepotul primarului Stelian Manole. „Ne-a fost greu tuturor să ne trezim cu noaptea-n cap și să plecăm spre Bolintin Vale la filmări. Mașina ne lua pe la 4:45 – 5:00 dimineața. Dar nu ne putem plânge, asta ne-am ales!”, mărturisește Angel Popescu, interpretul lui Marcel, soțul directoarei economice Doina Rogojinaru.

“Cel mai greu a fost să ne luptăm cu frigul și cu faptul că eram îmbrăcați gros pe sub costume, chestie care ne făcea să ne mișcăm ca Robocop”, își amintește Ilona Brezoianu, care joacă în rolul secretarei Flori. De asemenea, temperaturile foarte scăzute de afară i-au dat de furcă la filmări și lui Alex Bogdan, interpretul polițistului Sică. „Frigul a fost <<personajul principal>> al sezonului doi”, spune acesta.

Pentru Andreea Bibiri, interpreta doctoriței Emilia, cele mai neplăcute au fost întreruperile filmărilor din pricina zgomotului. “Sunetul nu se poate trage dacă nu este liniște. Poluarea sonoră, despre care nu prea se vorbește, are un nivel extrem de ridicat în această țară”, spune aceasta.

“Ultimele zile de filmare au fost foarte grele pentru că era foarte frig. Într-o secvență eram cocoțat cu colegul Sergiu Costache într-un copac, ploua, eram uzi până la piele și noi trebuia să cântăm, să fim veseli. A fost cam cea mai grea, dar și cea mai frumoasă secvență”, își amintește Ștefan Pavel, care îl joacă pe consilierul Bozovici. De aceeași părere este și partenerul său din acea scenă, Sergiu Costache, interpretul lui Bebe de la Mangalița. “Cea mai grea a fost ultima mea zi de filmare. Era frig, ploua torențial și trebuia să filmăm o scenă în care eram urcat într-un copac și cântam o melodie despre cât de mult iubesc orașul Mangalița. Eram ud până la piele, iar maxilarul îmi era încleștat din cauza frigului. Nu știu cum am reușit să cânt în asemenea condiții vitrege”, adaugă el.

Aceleași probleme au întâmpinat și actrițele Paula Chirilă și Cătălina Mihai care, în cel de-al doilea sezon, vor putea fi văzute în rolurile Dana și Svetlana. “La filmări a fost obositor, de cele mai multe ori, dar, în același timp, faptul că filmarea era în afara Bucureștiului, a fost așa, ca un fel de fugă de haosul orașului. Cu frigul însă m-am obișnuit cel mai greu. Fiindcă Svetlana e un tip de fată care adoptă un anumit stil vestimentar, să filmez la primele ore ale dimineții îmbrăcată atât de sumar, a fost ceva cu care nu m-am obișnuit nici până la final”, spune Cătălina Mihai.

„Nu sunt o persoană matinală și, pentru mine, trezitul ăsta foarte de dimineață, la 4:30 – 5:00, este foarte dificil, având în vedere că mă culc foarte târziu. Și asta pentru că noaptea găsesc timp și pentru mine, mă relaxez, mă gândesc la ce am de făcut, mai citesc, mai văd un film. Așadar, culcatul ăsta târziu și sculatul foarte devreme mi-au dat foarte multe bătăi de cap”, mărturisește Paula Chirilă.

Care sunt primele aventuri ale personajelor din Mangalița, în cel de-al doilea sezon al serialului de comedie, telespectatorii vor vedea sâmbătă, 22 februarie, de la ora 22:30, numai la Antena 1.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Cele două orașe din România care nu se suportă deloc. Nici nu vor să audă...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Patru ZODII vor încheia această lună în forță. Nativii acestora au parte de...
Gandul
Publicat 20.09.2024
Mesajul operațiunii anti-Hezbollah: „oriunde crezi că ești în siguranță,...
Adevărul
Publicat 20.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Dispozitivul Neuralink care ar putea reda vederea oamenilor, chiar dacă și-au...
Useit
Publicat 20.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Christina Aguilera sărbătorește 25 de ani de la debutul primului ei album cu o...
ZU
Publicat 20.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
13 lucruri pe care trebuie să le știi despre pielea bebelușului tău
Deparinti
Publicat 20.09.2024
Cum se derulează lucrările la Autostrada București-Brașov. Cătălin Drulă,...
ziare.com
Publicat 20.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024