Johnny Depp, actorul principal din Pirații din Caraibe, împlinește 58 de ani
Johnny Depp, faimosul actor american cunoscut pentru rolul lui Jack Sparrow din Pirații din Caraibe, dar și pentru multe alte filme de succes, împlinește astăzi vârsta de 58 de ani.
De Redactia Observator la 09.06.2021, 10:30Actorul a avut parte de un an greu, din cauza procesului împotriva tabloidului The Sun, pe care l-a pierdut în noiembrie 2020. Acesta a acuzat tabloidul de calomnie, după ce editorul Dan Wooton a publicat în 2018 un articol în care l-a acuzat că şi-a bătut fosta soţie, pe Amber Heard.
Procesul a durat 2 ani, iar decizia finală a Curții Supreme a Marii Britanii a fost respingerea acuzației lui Johnny Depp la adresa inculpaților The Sun și News Group Newspapers, considerând că acuzaţiile erau îndreptăţite. Amber Heard, fosta soție al starului din Pirații din Caraibe, a avut și ea un rol important în câștigarea procesului de către tabloid.
A pierdut procesul, dar nu și susținerea și iubirea din partea fanilor
Pe tot parcursul procesului, dar și după pierderea sa, Depp a fost susținut de către fanii săi și alte celebrități. Actorul a postat pe pagina oficială de Instagram un mesaj prin care le mulțumește acestora pentru toată susținerea oferită și loialitatea de care au dat dovadă față de el. Mai mult, acesta și-a anunțat demisia din filmul Fantastic Beasts și faptul că va lupta pentru a dovedi că acuzațiile aduse la adresa lui sunt false.
Tinerețea lui Johnny Depp
Actorul, cu numele real John Christopher Depp II, s-a născut la 9 iunie 1963 în Owensboro, Kentucky. Este fiul chelneriței Betty Sue Palmer și inginerului civil John Christopher Depp. Familia sa s-a mutat des de-a lungul copilăriei sale. În final, s-au stabilit în Florida în 1970.
Când acesta avea 15 ani, părinții săi au divorțat, iar mama starului s-a căsătorit mai târziu cu bărbatul pe care Johnny Depp l-a considerat ”o inspirație” .
Înainte de a deveni faimos pentru cariera sa în actorie, Johnny Depp și-a dezvoltat pasiunea pentru muzică. Mama sa i-a oferit o chitară cadou când acesta avea 12 ani. A început să cânte în diverse trupe mici în anii 80.
Cariera lui Johnny Depp
Johnny Depp și-a făcut debutul în filmul horror A Nightmare on Elm Street, în 1984. A avut unul dintre rolurile principale, fiind una dintre victimele lui Freddy Krueger. Încă un rol care i-a făcut debutul cunoscut a fost polițistul sub acoperire din serialul 21 Jump Street, derulat pe Fox în 1987. A lucrat împreună cu actorul Frederic Forrest, care l-a inspirat.
În următoarea perioadă, a jucat în multe filme și animații care i-au consolidat cariera de mare actor. Printre acestea se numără Edward Scissorhands (1990), The Rum Diary (2011), Alice Through the Looking Mirror (2016), Rango (2011), The Tourist (1990), Charlie and the Chocolate Factory (2005), Alice in Wonderland (2010), Fantastic Beasts and Where to Find Them (2016), Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald (2018) și altele.
Jack Sparrow, rolul care l-a adus pe Depp pe culmile succesului
În 2003-2011, Johnny Depp l-a jucat pe Jack Sparrow în Pirații din Caraibe, filmul care i-a adus un succes imens în cariera sa de actor. A primit nominalizări la Oscar, Golden Globes, BAFTA și a câștigat MTV Movie Awards pentru cel mai bun actor. Acesta a menționat că personajul a fost ”cu siguranță o parte din mine”.
Viața personală. Relația tumultoasă cu fosta sa soție, actrița Amber Heard
Până să fie împreună cu Amber Heard, actorul Johnny Depp a fost căsătorit cu make-up artist-ul Lori Anne Allison din 1983-1985. A urmat o perioadă în care a avut relații cu Sherilyn Fenn, Winona Ryder, Kate Moss și Vanessa Paradis.
Acesta a cunoscut-o pe Amber Heard când au jucat împreună în filmul The Rum Diary, în 2011. S-au căsătorit în 2015 și au divorțat în 2017. Depp a primit un ordin de restricție temporar în 2016 din partea actriței, deoarece aceasta a declarat faptul că o abuza fizic și verbal, mai ales sub influența alcoolului și al drogurilor. Actorul a negat totul și a menționat că acuzațiile sunt false.
În anul 2019, starul din Pirații din Caraibe a acuzat-o pe Amber Heard de defăimare după ce aceasta a vorbit despre relația sa "abuzivă" cu Depp în Washington Post. Acesta declară faptul că el a fost cel abuzat, dar Amber Heard a negat totul. Procesul va avea loc în aprilie 2022.