Lenny Kravitz, refugiu în paradis la o fermă din Brazilia
Când nu este pe scenă, Lenny Kravitz se retrage într-o fermă din Brazilia. Acolo îşi găseşte liniştea şi inspiraţia, compune piese şi repetă alături de trupă. Artistul a deschis porţile domeniului său jurnaliştilor de la Architectural Digest şi a vorbit despre stilul de viaţă sănătos pe care îl are.
De Redactia Observator la 29.04.2019, 18:36Când nu este pe scenă, Lenny Kravitz se retrage într-o fermă din Brazilia. Acolo îşi găseşte liniştea şi inspiraţia, compune piese şi repetă alături de trupa sa. Artistul a deschis porţile domeniului său jurnaliştilor de la revista Architectural Digest şi a vorbit despre stilul de viaţă sănătos pe care îl are acum.
"Bine aţi venit la ferma mea! Haideţi!", este modul în care Lenny Kravitz îşi primeşte oaspeţii.
Lenny Kravitz locuieşte într-o fermă din Brazilia, fără semnal la telefon
Fără semnal la telefon, departe de civilizaţie şi înconjurat de animale. Aşa trăieşte acum Lenny Kravitz. În paradisul său din Brazilia, artistul american are propria plantaţie de cafea şi o grădină cu legume.
Lenny Kravitz, cântăreţ: Este un loc minunat în care poţi veni să îţi găseşti inspiraţia. Este o parte din viaţă, pe care, din păcate, nu reuşim să o experimentăm suficient
În ferma construită în secolul 18, din apropiere de Rio de Janeiro, Lenny Kravitz compune piese şi chiar îi găzduieşte pe membrii trupei sale pentru a putea lucra împreună.
Lenny Kravitz, cântăreţ: Casa e acum plină. Toţi trăim aici, repetăm şi mâncăm împreună ceea ce este într-adevăr frumos
Lenny Kravitz revine în România după 11 ani
Artistul, în vârstă de 54 de ani, şi-a amenajat noua casă pe bunul plac şi a decorat-o cu obiecte de colecţie.
Lenny Kravitz, cântăreţ: Am cumpărat un pian în urmă cu aproape 25 de ani. Este un pian cu o cutie din plexiglas care i-a aparţinut lui Ingrid Bergman. Piesa de rezistenţă de aici este un fotoliu din catifea roşie, care i-a aparţinut lui Andy Warhol
Un singur lucru îi lipseşte: "Aceasta este frumoasa mea mamă, Roxie Roker. În fiecare casă în care locuiesc, o omagiez. Nu aş fi avut viaţa pe care o am acum fără această femeie".
După 11 ani, Lenny Kravitz revine şi în România. Artistul va concerta peste o săptămână la Cluj Napoca.