Natalia Gordienko reprezintă Republică Moldova la Eurovision. Artista aduce culori şi dulciuri în cadrul competiţiei
Natalia Gordienko va reprezenta Republica Moldova la Eurovisionul de anul acesta. Natalia a ales un concept cu totul nou, față de cel de anul trecut, artista mizează pe optimism pentru ediţia din acest an.
De Redactia Observator la 14.04.2021, 14:32- Republica Moldova mizează pe optimism la Eurovision
- Sugar, piesa care îndulceşte perioada prin care trecem
- Natalia Gordienko aduce culori şi dulciuri la Eurovision
După o perioadă atât de încărcată, cu toţii avem nevoie de optimism. Şi asta ne livrează Natalia Gordienko prin piesa ei, cu care va reprezenta Republica Moldova la Eurovisionul de anul acesta.
Natalia a ales un concept cu totul nou, față de anul trecut când cânta despre emoţia şi durerea prin care a trecut întreaga planeta. "Sugar" este o piesă care transmite optimism şi credinţa că lumea se va arăta colorată şi frumoasă din nou. Iar filmarea videoclipului are o poveste la fel de frumoasă.
Natalia: Suntem în pregătiri. Au rămas doar două săptămâni până vom merge la Rotterdam. Piesa Sugar a fost scrisă special pentru acest an. E o piesă pozitivă, dinamică, vrem să îndulcim viaţa oamenilor cu creaţia noastră muzicală. Avem o echipă internaţională, reprezint Moldova, vin din Republica Moldava, dar compozitorul piesei este grec, iar interpretul este din Rusia, este ca un Elton John pentru ruşi, un textier foarte vestit. Avem şi o variantă în engleză a piesei, compusă de către nominalizată la premiile Grammy. Eu simt o responsabilitate foarte mare şi faţă de echipa mea şi faţă de ţară. Avem oameni foarte talentaţi şi vreau să reprezint Moldova la cel mai înalt nivel.
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.