Omar Arnaout, de pe scena Next Star, mare artist în ţările arabe!
Din România, unde a câştigat primul sezon Next Star, puştiul Omar Arnaout a ajuns un mare artist în ţările arabe. Face spectacol în faţa a mii de oameni, iar televiziunile îi acordă spaţii generoase. Chiar luna viitoare va pleca în Qatar, unde e invitat să joace într-o piesă de teatru.
De Redactia Observator la 26.04.2017, 20:22Din România, unde a câştigat primul sezon Next Star, puştiul Omar Arnaout a ajuns un mare artist în ţările arabe. Face spectacol în faţa a mii de oameni, iar televiziunile îi acordă spaţii generoase. Chiar luna viitoare va pleca în Qatar, unde e invitat să joace într-o piesă de teatru.
Au trecut 5 ani de atunci, iar puştiul-minune de la Next Star este deja vedetă internaţională. Luna aceasta, şi-a lansat cea de-a şaptea melodie. Nu mai este un copil, ci un adolescent care ştie ce vrea.
Omar este jumătate român, jumătate libanez. În faţa camerei, a venit îmbrăcat în "abaye", iar pe cap tatăl i-a pus "ghîtra".
Omar are un succes uriaş peste tot în lume, dar mai cu seamă în ţările arabe, unde este cerut în concerte, iar televiziunile se bat să-l aibă ca invitat. Abia s-a întors din Egipt.
Şi a primit o mulţime de premii. Cel mai important a venit din Germania, de la Bama Music Awards.
Succesul l-a uimit şi pe el. De curând, Omar a trecut prin mari emoţii din cauza vocii.
Omar studiază muzica de 10 ani, iar părinţii ar vrea ca el să urmeze Conservatorul în străinătate. Îl sprijină în tot ce face.
Iar Omar visează să cânte toată viaţa. Din plăcere. Aşa cum a început totul.