Aşa se pregăteşte pentru Eurovision! Ovi si-a luat casă de 150.000 de euro
Cu doar o zi înainte să plece la Copenhaga pentru a reprezenta România la Eurovision, Ovi a dat cel mai important autograf din viaţa sa. Pe un contract de vânzare cumpărare. Artistul se mută într-o vilă, după trei ani în care a stat în chirie, cu soţia şi cei doi copii
De Redactia Observator la 30.04.2014, 09:49Cu doar o zi înainte să plece la Copenhaga pentru a reprezenta România la Eurovision, Ovi a dat cel mai important autograf din viaţa sa. Pe un contract de vânzare cumpărare. Artistul se mută într-o vilă, după trei ani în care a stat în chirie, cu soţia şi cei doi copii
Miracole s-au tot întâmplat în ultimii ani pentru Ovi. În plan profesional, dar mai ales în plan personal. Ultimul la începutul acestei săptămâni.
"Se pare că toate s-au aşezat pe un făgaş normal. Ieri chiar am făcut pasul cel mare - ne-am şi cumpărat o casă aici, în Paradisul Verde din Corbeanca. În aceasta încă stăm cu chirie. Văzând că lucrurile încep să funcţioneze, am zis că nu mai are rost să plătim chirie. Ne-am luat o casă frumoasă, nou-nouţă, de cărămidă", a povestit acesta.
Timp de trei ani, Ovi a locuit cu familia într-o vilă închiriată. Asta pentru că soţia, de origine norvegiană şi cei doi copii s-au mutat la noi în ţară abia în 2011. 150.000 de euro a costat vila din Paradisul Verde din Corbeanca. Totuşi, familia încă stă în chirie. Cel mai probabil cand Ovi se va întoarce din Copenhaga se vor muta în noua casă. Acum, artistul se gândeşte doar la EUROVISION.
"Emoţii am avut în 2010. În 2014 nu mai am, mergem cu steagul sus şi cu încredere maximă. Suntem printre favoriţi şi avem şanse foarte mari. Sperăm la mai bine de locul 3 din 2010. Nu vrem doar să bifăm o revenire în concurs. Ar fi frumos să venim acasă cu trofeul".
România va intra în a doua semifinală a concursului, care va avea loc pe 8 mai, iar finala va fi pe 10 mai.