Prinţul Harry şi Ducesa Meghan Markle se află în vizită oficială în Maroc
Prinţul Harry şi Ducesa Meghan Markle se află în vizită oficială în Maroc, acolo unde iau parte la tot felul de tradiţii locale şi cunosc obiceiurile nord-africanilor.
De Redactia Observator la 26.02.2019, 11:48Prinţul Harry şi Ducesa Meghan Markle se află în vizită oficială în Maroc, acolo unde iau parte la tot felul de tradiţii locale şi cunosc obiceiurile nord-africanilor. Marocanii îi impresionează pe ducii de Sussex cu bucatele, veşmintele şi metehnele lor, în timp ce se lasă, la rândul lor, cuceriţi de frumuseţea şi ţinutele ducesei.
Ducii de Sussex au mers în Maroc la invitaţia regelui nord-african. Cuplul regal a stat timp de trei zile la una din reşedinţele acestuia. Au stat de vorbă cu oamenii, au mâncat din bucatele marocane delicioase şi s-au lăsat cuceriţi de mirajul african, cu tradiţiile şi obiceiurile marocanilor. Iar o amintire pe care cu siguranţă o vor păstra în suflet este vizita la cursul de gătit pentru copii.
Iar dacă bucatele gătite de cei mici le-au lăsat ducilor de Sussex gura apă, următoarea experienţă trăită pe tărâm african a fost una înduioşătoare. Meghan Markle şi Prinţul Harry au vizitat un adăpost pentru cai, special făcut pentru un program de terapie pentru copiii cu nevoi speciale. Au stat de vorba cu cei mici, cu cei care fac totul pentru aceştia şi au mângâiat caii din adăpost.
Vizita ducilor de Sussex în Maroc este, cel mai probabil, ultima pe care cuplul regal o face peste hotare înainte ca Meghan să nască. Momentul se apropie cu paşi repezi, primul copil al celor doi fiind aşteptat primăvara aceasta.