Antena LIVE

Rolul lui Joker, o provocare fizică. Joaquin Phoenix a fost nevoit să slăbească aproape 25 de kilograme

Din faţa marilor şi a micilor ecrane, viaţa de actor pare una de invidiat. Mereu în lumina reflectoarelor, cu o mulţime de fani în toată lumea şi cu bani frumoşi în conturi.

De la 25.09.2019, 11:48

Din faţa marilor şi a micilor ecrane, viaţa de actor pare una de invidiat. Mereu în lumina reflectoarelor, cu o mulţime de fani în toată lumea şi cu bani frumoşi în conturi.

În realitate însă, până acolo, actorii fac foarte multe sacrificii. Iar unul din cele mai grele este acela de a-ţi schimba înfăţişarea pentru un rol, lucru care presupune un efort fantastic, de multe ori.

Asta a făcut şi Joaquin Phoenix, cel care a intrat în pielea lui Joker în pelicula cu acelaşi nume. Actorul american a fost nevoit să slăbească aproape 25 de kilograme, urmând o dietă extremă!

Pe lângă efortul titanic de a intra în pielea controversatului Joker în ce priveşte comportamentul, mimica, gestica, multe aspecte ce ţin de limbajul corpului, Joaquin Pheonix a fost nevoit să treacă printr-o transformare uriaşă şi fizic. A pierdut aproape 25 de kilograme, urmând cu sfinţenie o dietă foarte strictă.

Oricât de greu de făcut ar părea sacrificiul făcut de Pheonix, regizorul peliculei "Joker", Todd Philips spune însă că nu asta a fost cea mai grea parte pentru actorul american, ci. râsul ieşit din comun al personajului. A lucrat foarte mult numai pentru a putea perfecţiona asta.

Todd Phillips, regizor: Mi-a spus clar că nu poate face asta. Era evident că şi-a dorit personajul de la bun început, dar a avut dubii în ce priveşte această latură. Este un lucru măreţ, nu-i aşa?

A reuşit însă şi asta. Iar filmul a câştigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia şi este în cărţi pentru un Oscar. În România, pelicula va fi pe marile ecrane din data de 4 octombrie.

Ți-a plăcut acest articol?

rol joker provocare joaquin phoenix actor slabit film
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024