TOP Care sunt cele mai bune maşini de lux din 2016
Într-o piaţă în care vânzările ar putea ajunge la un nivel record, producătorii auto ridică din ce în ce mai mult ştacheta pentru gama de lux. Astfel, cele mai bune maşini de lux din 2016 au fost din ce în ce mai sofisticate. Potrivit unui clasament realizat de jurnaliştii de la Bloomberg şi preluat de news.ro, cele mai bune maşini de lux din 2016 sunt Lamborghini Huracan Spyder, Bentley Flying Spur S şi McLaren 570GT.
De Redactia Observator la 24.12.2016, 15:48Într-o piaţă în care vânzările ar putea ajunge la un nivel record, producătorii auto ridică din ce în ce mai mult ştacheta pentru gama de lux. Astfel, cele mai bune maşini de lux din 2016 au fost din ce în ce mai sofisticate. Potrivit unui clasament realizat de jurnaliştii de la Bloomberg şi preluat de news.ro, cele mai bune maşini de lux din 2016 sunt Lamborghini Huracan Spyder, Bentley Flying Spur S şi McLaren 570GT.
Vânzările din Statele Unite, cea mai mare piaţă pentru maşini de lux, au fost solide în 2016, însă analiştii sunt sceptici în ceea ce priveşte creşterea vânzărilor în 2018-2019, ca urmare a aplicării unor reduceri fiscale anul viitor.
La nivelul întregii pieţe, vânzările de automobile din SUA ar putea ajunge până la 17,5 milioane de unităţi, ceea ce ar însemna un nivel record.
Potrivit clasamentului realizat de Bloomberg, cele mai bune maşini de lux din 2016 sunt produse de Lamborghini, Bentley şi McLaren.
1. Lamborghini Huracan Spyder este cea mai bună maşină din 2016 în special datorită aspectului impunător. Acest model face parte din gama de top a companiei. Preţul maşinii poneşte de la 262.350 de dolari.
2. Maşina care reuşeşte să impresioneze pe oricine este Bentley Flying Spur S. Modelul se vinde în două variante: Flying Spur W12 S (care costă 244.600 de dolari) sau Flying Spur V8 S (205.000 de dolari).
3. O maşină precisă, dar şi cu 562 de cai putere sub capotă este McLaren 570GT. Modelul poate fi unul dintre motivele pentru care McLaren a avut un an 2016 foarte bun, cu vânzări mai mari cu 81% în prima jumătate a acestui an. Compania a vândut recent a 10.000-a maşină produsă de la înfiinţarea mărcii.
4. Pe locul al patrulea în clasamentul maşinilor de lux din 2016 este Rolls-Royce Dawn, considerată cea mai sofisticată maşină decapotabilă. Preţul este pe măsurâ - 339.850 de dolari.
5. Jurnaliştii de la Bloomberg au introdus printre modelel de lux şi motocicleta Ural Sahara Gear Up, clasată pe locul al cioncilea în top. Acesta este cel mai recent model cu ataş lansat de un producător de motociclete cu sediul în Seattle, care a cumpărat în urmă cu 12 ani drepturile asupra bradului de la compania creată în epoca sovietică.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și