Angelina Jolie si-a facut dubla mastectomie
Amenintata de maladia care i-a rapus mama, Angelina Jolie a luat o decizie cutremuratoare. Le-a cerut medicilor sa-i taie sanii. Actrita a acceptat sa faca o dubla mastectomie dupa ce testele genetice au aratat ca are aproape 90% sanse sa faca cancer.
De Redactia Observator la 15.05.2013, 09:01Acum, riscul sa se imbolnaveasca este aproape inexistent, iar asta conteaza mai mult pentru sotia lui Brad Pitt.
Angelina Jolie, cea mai ravnita, vanata si frumoasa actrita. La doar 37 de ani, a ales sa-si taie sanii. "Sunt purtatoarea unei gene care imi mareste sansele de a face cancer la san si ovarian. Am decis sa iau masuri pentru a micsora riscurile cat se poate de mult", a spus actrita.
O decizie-soc, pe care a luat-o ca sa isi salveze viata. Marturisirea a facut-o chiar ea, in New York Times: "Doctorii au estimat ca sansele mele de a dezvolta cancer la san sunt de 87 la suta si ca cele de a dezvolta cancer ovarian sunt de 50 la suta”.
Mama Angelinei, actrita Marcheline Bertrand, a sfarsit din cauza cancerului ovarian la doar 56 de ani. Iar drama ei a convins-o pe vedeta sa faca o dubla mastectomie.
Angelina a marturisit ca a refuzat sa traiasca sub amenintarea cancerului de dragul celor sase copii ai sai: "Copiii mei m-au intrebat daca asa ceva mi se poate intampla si mie. Le pot spune copiilor mei ca nu trebuie sa se teama ca ma vor pierde".
Din februarie, a suferit tratamente si interventii chirurgicale in care i-au fost indepartati ambii sani pentru a preveni cancerul. Au urmat alte operatii, de reconstructie.
N-a dat nimic de banuit despre incercarea prin care a trecut. Trei luni, cat a durat tratamentul, ea si Brad Pitt s-au afisat stralucitori ca de obicei. La o luna dupa mastectomie, Angelina a fost in Congo, in misiune, ca trimis special din partea Natiunilor Unite.