Vedetele și animalele lor de companie. Adelina Pestriţu creşte un raton, iar Cătălin Botezanul se mândreşte cu un dihor alb
Câinii, pisicile, papagalii, sau peştişorii în acvariu nu mai sunt la modă. Vedetele vor ceva unic, nemaintâlnit. Aşa că de cele mai multe ori ne uimesc cu prietenii lor necuvântători. Vă dau câteva exemple: o pisică sfinx, un raton sau un dihor.
De Redactia Observator la 10.09.2017, 15:44Câinii, pisicile, papagalii, sau peştişorii în acvariu nu mai sunt la modă. Vedetele vor ceva unic, nemaintâlnit. Aşa că de cele mai multe ori ne uimesc cu prietenii lor necuvântători. Vă dau câteva exemple: o pisică sfinx, un raton sau un dihor.
Cea mai nouă achiziţie din showbiz este un raton pe nume Cindy proprietatea Adelinei Pestrițu. Frumoasa brunetă este o iubitoare de animale, asta pentru că în trecut Noby, bichonul său făcea deliciul prietenilor virtuali. Acum, locul i-a fost luat de un raton de sex feminin care a primit un nume special, Cindy, dar şi un cont de Instagram numai al său.
Să nu uităm de excentricul Cătălin Botezatu care în trecut se mândrea cu un dihor alb de toată frumuseţea. Ce-i drept l-a avut alături doar câteva luni. Probabil că designerul şi-a dat seama că nu e tocmai compania de care avea nevoie. La vremea aceea a stârnit controverse în presă cu animalul pe nume Ralph, pe care Cătălin îl tot plimba în lesă.
Nicoleta Nucă este iubitoare de pisici, dar nu orice pisici, ci le adoră pe cele fără blană, egiptene. Cântăreaţa şi-a dorit foarte mult un astfel de exemplar, iar în cele din urmă s-a ales cu un motănel pe care l-a botezat Ramses. Şi el este vedeta contului de Instagram al Nicoletei cu toate că pentru unii fani este un exemplar de felină destul de... ciudat.