Observator de bine, 2 octombrie 2023. Economia Europei dă semne serioase de îmbunătăţire. Inflaţia din zona euro a ajuns la 4,3% în septembrie
Observator de bine, 2 octombrie 2023, prezentat de Oana Ormenişan.
De Oana Ormenişan la 02.10.2023, 08:55Observator de bine, știrile zilei de 2 octombrie 2023
1) Un drum celebru din România a fost medaliat la gala Premiilor pentru patrimoniul european de la Veneţia. Este vorba de Via Transilvanica, traseu care străbate 400 de localităţi din 10 judeţe.
2) România va produce izotopi medicali la Centrala de la Cernavodă, în parteneriat cu Canada. Specialiştii speră să îi poată folosi ca tratament pentru cancer.
3) Economia Europei dă semne serioase de îmbunătăţire. Inflaţia din zona euro a ajuns la 4,3% în septembrie, cel mai mic nivel din ultimii 2 ani.
4) Un american a câştigat al doilea cel mai mare premiu din istoria loteriei. Persoana are de primit 1,6 miliarde de dolari, iar identitatea sa va rămâne secretă timp de trei luni.
5) O comoară vikingă veche de 1.000 de ani a fost descoperită în mod accidental. S-a întâmplat în Norvegia, unde membrii unei familii se apucaseră să caute cu detectorul de metale un cercel pierdut.