Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Observator de bine

Observator de bine

Observator de bine ar putea fi tradus, pe scurt, în ştiri de bine, ştiri care să aibă un impact pozitiv asupra unei persoane sau a altei persoane. Sunt aduse în faţa telespectatorilor şi a cititorilor ştiri care să aibă un impact pozitiv, care să aducă oamenilor zâmbetul pe buze sau care să ofere măcar punctual un strop de satisfacţie.

Observator de bine înseamnă ştiri care să aibă în prim plan diferite animale, imagini pozitive, dar şi informaţii care să aibă un impact real asupra populaţiei, respectiv posibilitatea de a primi o zi liberă, cu o anumită ocazie, ori ştiri cu impact pozitiv din punct de vedere financiar cum ar fi acordarea mai uşoară de credite sau înlesnirea de cumpărare a unor bunuri de larg consum.

Nu în ultimul rând, Observator de bine înseamnă şi ştiri care să aibă în prim plan diferite personalităţi, cum ar fi inaugurarea unui muzeu ridicat în jurul unei personalităţi emblematice dintr-un domeniu anume ori participarea unei anumite personalităţi la un eveniment deosebit prin care să se marcheze, eventual, apropierea de populaţia de rând.

Observator de bine înseamnă şi ştiri care au în prim plan elemente economice precum eventuala majorare de salarii ori descoperirea unei soluţii miraculoase prin intermediul căreia o persoană sau chiar mai multe primesc şansa la o nouă viaţă sau scapă de o anumită problemă de sănătate.

Află mai multe
Observator de bine, 28 august 2025. Emmanuel Macron și Donald Tusk au vorbit în limba română la Chișinău

Video Observator de bine, 28 august 2025. Emmanuel Macron și Donald Tusk au vorbit în limba română la Chișinău

Observator de bine, 28 august 2025. Emmanuel Macron și Donald Tusk au vorbit în limba română la Chișinău

Observator de bine, 28 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 28.08.2025 la 14:18
Observator de bine, 27 august 2025. O pastilă pentru obezitate şi diabet de tip 2 este la un pas de aprobare

Video Observator de bine, 27 august 2025. O pastilă pentru obezitate şi diabet de tip 2 este la un pas de aprobare

Observator de bine, 27 august 2025. O pastilă pentru obezitate şi diabet de tip 2 este la un pas de aprobare

Observator de bine, 27 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 27.08.2025 la 14:42
Observator de bine, 26 august 2025. Serviciile de urgenţă din Iaşi au primit ambulanţe noi

Video Observator de bine, 26 august 2025. Serviciile de urgenţă din Iaşi au primit ambulanţe noi

Observator de bine, 26 august 2025. Serviciile de urgenţă din Iaşi au primit ambulanţe noi

Observator de bine, 26 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 26.08.2025 la 13:40
Observator de bine, 25 august 2025. Sorana Cîrstea a câştigat turneul de tenis de la Cleveland

Video Observator de bine, 25 august 2025. Sorana Cîrstea a câştigat turneul de tenis de la Cleveland

Observator de bine, 25 august 2025. Sorana Cîrstea a câştigat turneul de tenis de la Cleveland

Observator de bine, 25 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 25.08.2025 la 13:54
Observator de bine, 22 august 2025. Trenul direct București - Kiev va fi reintrodus, după mai bine de 5 ani

Video Observator de bine, 22 august 2025. Trenul direct București - Kiev va fi reintrodus, după mai bine de 5 ani

Observator de bine, 22 august 2025. Trenul direct București - Kiev va fi reintrodus, după mai bine de 5 ani

Observator de bine, 22 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 22.08.2025 la 13:36
Observator de bine, 21 august 2025. 51 de pompieri români au plecat să ajute Spania, în lupta cu incediile

Video Observator de bine, 21 august 2025. 51 de pompieri români au plecat să ajute Spania, în lupta cu incediile

Observator de bine, 21 august 2025. 51 de pompieri români au plecat să ajute Spania, în lupta cu incediile

Observator de bine, 21 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 21.08.2025 la 13:39
Observator de bine, 20 august 2025. "Cinema în aer liber" revine şi anul acesta în Parcul Titan din Capitală

Video Observator de bine, 20 august 2025. "Cinema în aer liber" revine şi anul acesta în Parcul Titan din Capitală

Observator de bine, 20 august 2025. "Cinema în aer liber" revine şi anul acesta în Parcul Titan din Capitală

Observator de bine, 20 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 20.08.2025 la 14:21
Observator de bine, 19 august 2025. Un tânăr din București s-a apucat să curețe Capitala pe cont propriu

Video Observator de bine, 19 august 2025. Un tânăr din București s-a apucat să curețe Capitala pe cont propriu

Observator de bine, 19 august 2025. Un tânăr din București s-a apucat să curețe Capitala pe cont propriu

Observator de bine, 19 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 19.08.2025 la 13:21
Observator de bine, 18 august 2025. O nouă atracţie în Predeal: sania de vară

Video Observator de bine, 18 august 2025. O nouă atracţie în Predeal: sania de vară

Observator de bine, 18 august 2025. O nouă atracţie în Predeal: sania de vară

Observator de bine, 18 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 18.08.2025 la 14:01
Observator de bine, 15 august 2025. În judeţul Olt a fost dechisă prima secţie pentru adicţii din ţară

Video Observator de bine, 15 august 2025. În judeţul Olt a fost dechisă prima secţie pentru adicţii din ţară

Observator de bine, 15 august 2025. În judeţul Olt a fost dechisă prima secţie pentru adicţii din ţară

Observator de bine, 15 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 15.08.2025 la 14:46
Observator de bine, 14 august 2025. 18 școli testează un sistem de învățare, care are mare succes în Finlanda

Video Observator de bine, 14 august 2025. 18 școli testează un sistem de învățare, care are mare succes în Finlanda

Observator de bine, 14 august 2025. 18 școli testează un sistem de învățare, care are mare succes în Finlanda

Observator de bine, 14 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 14.08.2025 la 13:35
Observator de bine, 13 august 2025. Craiova aduce deja atmosfera sărbătorilor de iarnă în oraş

Video Observator de bine, 13 august 2025. Craiova aduce deja atmosfera sărbătorilor de iarnă în oraş

Observator de bine, 13 august 2025. Craiova aduce deja atmosfera sărbătorilor de iarnă în oraş

Observator de bine, 13 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 13.08.2025 la 15:08
Observator de bine, 12 august 2025. Sebastian Stan va juca în filmul "Frankenstein în România"

Video Observator de bine, 12 august 2025. Sebastian Stan va juca în filmul "Frankenstein în România"

Observator de bine, 12 august 2025. Sebastian Stan va juca în filmul "Frankenstein în România"

Observator de bine, 12 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 12.08.2025 la 13:25
Observator de bine, 11 august 2025. Ştefania Uţă, campioană europenă la 400 m garduri

Video Observator de bine, 11 august 2025. Ştefania Uţă, campioană europenă la 400 m garduri

Observator de bine, 11 august 2025. Ştefania Uţă, campioană europenă la 400 m garduri

Observator de bine, 11 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 11.08.2025 la 15:34
Observator de bine, 8 august 2025. Vaccin împotriva cancerului de cap și gât, testat în Anglia

Video Observator de bine, 8 august 2025. Vaccin împotriva cancerului de cap și gât, testat în Anglia

Observator de bine, 8 august 2025. Vaccin împotriva cancerului de cap și gât, testat în Anglia

Observator de bine, 8 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 08.08.2025 la 14:17
Observator de bine, 7 august 2025. Un jandarm român, aflat în concediu în Barcelona, este lăudat de autorităţi

Video Observator de bine, 7 august 2025. Un jandarm român, aflat în concediu în Barcelona, este lăudat de autorităţi

Observator de bine, 7 august 2025. Un jandarm român, aflat în concediu în Barcelona, este lăudat de autorităţi

Observator de bine, 7 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 07.08.2025 la 14:00
Observator de bine, 5 august 2025. Transplanturi renale maraton la Spitalul Parhon din Iași

Video Observator de bine, 5 august 2025. Transplanturi renale maraton la Spitalul Parhon din Iași

Observator de bine, 5 august 2025. Transplanturi renale maraton la Spitalul Parhon din Iași

Observator de bine, 5 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 05.08.2025 la 13:56
Observator de bine, 4 august 2025. David Popovici s-a întors în România după cele două medalii de aur cucerite

Video Observator de bine, 4 august 2025. David Popovici s-a întors în România după cele două medalii de aur cucerite

Observator de bine, 4 august 2025. David Popovici s-a întors în România după cele două medalii de aur cucerite

Observator de bine, 4 august, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 04.08.2025 la 14:34
Observator de bine, 31 iulie 2025. India și NASA au lansat un satelit radar revoluționar

Video Observator de bine, 31 iulie 2025. India și NASA au lansat un satelit radar revoluționar

Observator de bine, 31 iulie 2025. India și NASA au lansat un satelit radar revoluționar

Observator de bine, 31 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 31.07.2025 la 14:34
Observator de bine, 30 iulie 2025. Apare o nouă staţiune pe litoralul românesc, Nibiru

Video Observator de bine, 30 iulie 2025. Apare o nouă staţiune pe litoralul românesc, Nibiru

Observator de bine, 30 iulie 2025. Apare o nouă staţiune pe litoralul românesc, Nibiru

Observator de bine, 30 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 30.07.2025 la 13:48
Observator de bine, 29 iulie 2025. Lecţie dată de un român, rămas paralizat la 15 ani după un accident

Video Observator de bine, 29 iulie 2025. Lecţie dată de un român, rămas paralizat la 15 ani după un accident

Observator de bine, 29 iulie 2025. Lecţie dată de un român, rămas paralizat la 15 ani după un accident

Observator de bine, 29 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 29.07.2025 la 14:33
Observator de bine, 28 iulie 2025. 30 de studenți străini au consolidat o casă tradițională din Bucovina

Video Observator de bine, 28 iulie 2025. 30 de studenți străini au consolidat o casă tradițională din Bucovina

Observator de bine, 28 iulie 2025. 30 de studenți străini au consolidat o casă tradițională din Bucovina

Observator de bine, 28 iulie, prezentat de Andra Costea.

pe 28.07.2025 la 14:23
Observator de bine, 25 iulie 2025. Ministerul Educaţiei a publicat lista celor mai bune licee din România

Video Observator de bine, 25 iulie 2025. Ministerul Educaţiei a publicat lista celor mai bune licee din România

Observator de bine, 25 iulie 2025. Ministerul Educaţiei a publicat lista celor mai bune licee din România

Observator de bine, 25 iulie, prezentat de Liana Nica.

pe 25.07.2025 la 13:56
Observator de bine, 24 iulie 2025. Un nou tronson de autostradă intră în etapa de execuție

Video Observator de bine, 24 iulie 2025. Un nou tronson de autostradă intră în etapa de execuție

Observator de bine, 24 iulie 2025. Un nou tronson de autostradă intră în etapa de execuție

Observator de bine, 24 iulie, prezentat de Liana Nica.

pe 24.07.2025 la 13:25
Observator de bine, 23 iulie 2025. Film românesc, selectat pentru a participa la Festivalul de la Veneţia

Video Observator de bine, 23 iulie 2025. Film românesc, selectat pentru a participa la Festivalul de la Veneţia

Observator de bine, 23 iulie 2025. Film românesc, selectat pentru a participa la Festivalul de la Veneţia

Observator de bine, 23 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 23.07.2025 la 14:26
Observator de bine, 22 iulie 2025. Meșteșugurile de altădată prind din nou viață, cu ajutorul copiilor

Video Observator de bine, 22 iulie 2025. Meșteșugurile de altădată prind din nou viață, cu ajutorul copiilor

Observator de bine, 22 iulie 2025. Meșteșugurile de altădată prind din nou viață, cu ajutorul copiilor

Observator de bine, 22 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 22.07.2025 la 14:37
Observator de bine, 21 iulie 2025. Şofer, salvat la timp de jandarmi, după ce i s-a făcut rău la volan

Video Observator de bine, 21 iulie 2025. Şofer, salvat la timp de jandarmi, după ce i s-a făcut rău la volan

Observator de bine, 21 iulie 2025. Şofer, salvat la timp de jandarmi, după ce i s-a făcut rău la volan

Observator de bine, 21 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 21.07.2025 la 14:03
Observator de bine, 18 iulie 2025. CFR Cluj şi FCSB s-au calificat mai departe în cupele europene

Video Observator de bine, 18 iulie 2025. CFR Cluj şi FCSB s-au calificat mai departe în cupele europene

Observator de bine, 18 iulie 2025. CFR Cluj şi FCSB s-au calificat mai departe în cupele europene

Observator de bine, 18 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 18.07.2025 la 13:38
Observator de bine, 17 iulie 2025. Dosarul electronic de sănătate prinde, în sfârșit, contur, în spitale pilot

Video Observator de bine, 17 iulie 2025. Dosarul electronic de sănătate prinde, în sfârșit, contur, în spitale pilot

Observator de bine, 17 iulie 2025. Dosarul electronic de sănătate prinde, în sfârșit, contur, în spitale pilot

Observator de bine, 17 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 17.07.2025 la 13:51
Observator de bine, 16 iulie 2025. O turistă germană a supravieţuit miraculos timp de 12 zile în sălbaticie

Video Observator de bine, 16 iulie 2025. O turistă germană a supravieţuit miraculos timp de 12 zile în sălbaticie

Observator de bine, 16 iulie 2025. O turistă germană a supravieţuit miraculos timp de 12 zile în sălbaticie

Observator de bine, 16 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 16.07.2025 la 14:08
Observator de bine, 15 iulie 2025. Metroul care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni prinde contur

Video Observator de bine, 15 iulie 2025. Metroul care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni prinde contur

Observator de bine, 15 iulie 2025. Metroul care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni prinde contur

Observator de bine, 15 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 15.07.2025 la 13:42
Observator de bine, 10 iulie 2025. România urcă din nou pe podiumul excelenței în tehnologie

Video Observator de bine, 10 iulie 2025. România urcă din nou pe podiumul excelenței în tehnologie

Observator de bine, 10 iulie 2025. România urcă din nou pe podiumul excelenței în tehnologie

Observator de bine, 10 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 10.07.2025 la 14:23
Observator de bine, 7 iulie 2025. Numărul de turişti care au vizitat România a crescut

Video Observator de bine, 7 iulie 2025. Numărul de turişti care au vizitat România a crescut

Observator de bine, 7 iulie 2025. Numărul de turişti care au vizitat România a crescut

Observator de bine, 7 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 07.07.2025 la 14:41
Observator de bine, 2 iulie 2025. Doi elevi din Iași au creat un robot care colecteaza deșeuri

Video Observator de bine, 2 iulie 2025. Doi elevi din Iași au creat un robot care colecteaza deșeuri

Observator de bine, 2 iulie 2025. Doi elevi din Iași au creat un robot care colecteaza deșeuri

Observator de bine, 2 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 02.07.2025 la 14:38
Observator de bine, 1 iulie 2025. Comisia Europeană pregăteşte măsuri pentru ieftinirea locuinţelor

Video Observator de bine, 1 iulie 2025. Comisia Europeană pregăteşte măsuri pentru ieftinirea locuinţelor

Observator de bine, 1 iulie 2025. Comisia Europeană pregăteşte măsuri pentru ieftinirea locuinţelor

Observator de bine, 1 iulie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 01.07.2025 la 14:18
Observator de bine, 30 iunie 2025. David Popovici a scris din nou istorie în bazin

Video Observator de bine, 30 iunie 2025. David Popovici a scris din nou istorie în bazin

Observator de bine, 30 iunie 2025. David Popovici a scris din nou istorie în bazin

Observator de bine, 30 iunie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 30.06.2025 la 14:37
Observator de bine, 27 iunie 2025. Medalie de aur pentru David Popovici la Campionatele Europene

Video Observator de bine, 27 iunie 2025. Medalie de aur pentru David Popovici la Campionatele Europene

Observator de bine, 27 iunie 2025. Medalie de aur pentru David Popovici la Campionatele Europene

Observator de bine, 27 iunie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 27.06.2025 la 13:49
Observator de bine, 26 iunie 2025. O tânără din Gaza a ajuns exemplu pentru elevii din România

Video Observator de bine, 26 iunie 2025. O tânără din Gaza a ajuns exemplu pentru elevii din România

Observator de bine, 26 iunie 2025. O tânără din Gaza a ajuns exemplu pentru elevii din România

Observator de bine, 26 iunie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 26.06.2025 la 14:05
Observator de bine, 25 iunie 2025. România îşi extinde reţeaua de drumuri de mare viteză

Video Observator de bine, 25 iunie 2025. România îşi extinde reţeaua de drumuri de mare viteză

Observator de bine, 25 iunie 2025. România îşi extinde reţeaua de drumuri de mare viteză

Observator de bine, 25 iunie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 25.06.2025 la 14:25
Observator de bine, 24 iunie 2025. România ar putea găzdui o fabrică de Inteligenţă Artificială de ultimă gene

Video Observator de bine, 24 iunie 2025. România ar putea găzdui o fabrică de Inteligenţă Artificială de ultimă gene

Observator de bine, 24 iunie 2025. România ar putea găzdui o fabrică de Inteligenţă Artificială de ultimă gene

Observator de bine, 24 iunie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 24.06.2025 la 15:31
Observator de bine, 23 iunie 2025. Doi poliţişti din Dolj au refuzat o mită de 1.000 de lei din partea unui şo

Video Observator de bine, 23 iunie 2025. Doi poliţişti din Dolj au refuzat o mită de 1.000 de lei din partea unui şo

Observator de bine, 23 iunie 2025. Doi poliţişti din Dolj au refuzat o mită de 1.000 de lei din partea unui şo

Observator de bine, 23 iunie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 23.06.2025 la 14:22
Observator de bine, 20 iunie 2025. Litoralul românesc are 6 sectoare de plajă care au primit steagul albastru

Video Observator de bine, 20 iunie 2025. Litoralul românesc are 6 sectoare de plajă care au primit steagul albastru

Observator de bine, 20 iunie 2025. Litoralul românesc are 6 sectoare de plajă care au primit steagul albastru

Observator de bine, 20 iunie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 20.06.2025 la 14:50
Observator de bine, 19 iunie 2025. Trei studenţi din Iaşi au creat berea din resturi alimentare

Video Observator de bine, 19 iunie 2025. Trei studenţi din Iaşi au creat berea din resturi alimentare

Observator de bine, 19 iunie 2025. Trei studenţi din Iaşi au creat berea din resturi alimentare

Observator de bine, 19 iunie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 19.06.2025 la 14:47
Observator de bine, 18 iunie 2025. Traficul din Cluj-Napoca va fi dirijat cu ajutorul inteligenţei artificiale

Video Observator de bine, 18 iunie 2025. Traficul din Cluj-Napoca va fi dirijat cu ajutorul inteligenţei artificiale

Observator de bine, 18 iunie 2025. Traficul din Cluj-Napoca va fi dirijat cu ajutorul inteligenţei artificiale

Observator de bine, 18 iunie, prezentat de Liana Nica.

pe 18.06.2025 la 14:36
Observator de bine, 17 iunie 2025. Cancer depistat mai devreme cu 3 ani

Video Observator de bine, 17 iunie 2025. Cancer depistat mai devreme cu 3 ani

Observator de bine, 17 iunie 2025. Cancer depistat mai devreme cu 3 ani

Observator de bine, 17 iunie, prezentat de Liana Nica.

pe 17.06.2025 la 13:17
Observator de bine, 16 iunie 2025. Un bărbat din Sibiu a donat sânge de 136 de ori în ultimii 25 de ani

Video Observator de bine, 16 iunie 2025. Un bărbat din Sibiu a donat sânge de 136 de ori în ultimii 25 de ani

Observator de bine, 16 iunie 2025. Un bărbat din Sibiu a donat sânge de 136 de ori în ultimii 25 de ani

Observator de bine, 16 iunie, prezentat de Liana Nica.

pe 16.06.2025 la 14:27
Observator de bine, 13 iunie 2025. Elev român, genial la 17 ani

Video Observator de bine, 13 iunie 2025. Elev român, genial la 17 ani

Observator de bine, 13 iunie 2025. Elev român, genial la 17 ani

Observator de bine, 13 iunie, prezentat de Liana Nica.

pe 13.06.2025 la 14:23
Observator de bine, 12 iunie 2025. Șase copii cu inimi bolnave s-au întors acasă după ce au fost operați

Video Observator de bine, 12 iunie 2025. Șase copii cu inimi bolnave s-au întors acasă după ce au fost operați

Observator de bine, 12 iunie 2025. Șase copii cu inimi bolnave s-au întors acasă după ce au fost operați

Observator de bine, 12 iunie, prezentat de Liana Nica.

pe 12.06.2025 la 13:56
Observator de bine, 11 iunie 2025. Un adolescent de 17 ani a salvat o tânără de 21 de ani de la înec

Video Observator de bine, 11 iunie 2025. Un adolescent de 17 ani a salvat o tânără de 21 de ani de la înec

Observator de bine, 11 iunie 2025. Un adolescent de 17 ani a salvat o tânără de 21 de ani de la înec

Observator de bine, 11 iunie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 11.06.2025 la 15:55
Observator de bine, 10 iunie 2025. Cristian Chivu a fost prezentat oficial la Inter Milano

Video Observator de bine, 10 iunie 2025. Cristian Chivu a fost prezentat oficial la Inter Milano

Observator de bine, 10 iunie 2025. Cristian Chivu a fost prezentat oficial la Inter Milano

Observator de bine, 10 iunie, prezentat de Ioana Scărlătescu.

pe 10.06.2025 la 13:29
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri