Adevăratul inamic nevăzut al femeilor
De Francesca Simionescu la 29.04.2021, 20:2029 aprilie, Parlamentul României, într-o sală la etajul 1 M. Câteva ore s-a vorbit despre vaccinare. Nu, nu despre cea anti-covid. Preşedintele se ocupa de promovarea ei, în Piaţa Constituţiei, la inaugurarea unui centru drive-thru. În sală s-a vorbit despre vaccinarea anti HPV.
Până adun eu cifre şi explicaţii, vă las puţin să vă gândiţi la trei aspecte extrem de importante: V-a povestit cineva ce înseamnă HPV? Aţi auzit cum se transmite? V-a spus cineva ce boli provoacă? Răpunsurile la cele trei întrebări probabil le-aţi găsi simplu, cu un search pe Google. Eu o să vă spun ceva mai personal. Şi sper ca până la final să sesizaţi toţi cei care citiţi că este un subiect important pentru mine.
HPV, virusul papiloma uman, omoară în fiecare zi 5 femei! Dacă aţi căutat pe Google, aţi văzut că este virusul din cauza căruia apare cancerul de col. Nedrept este că murim din cauza unei boli prevenibile. Şi mai nedrept este că adolescenţii nici măcar nu află de la părinţi, medici, profesori sau autorităţi că HPV-ul este cea mai cunoscută infecţie cu transmitere sexuală, se ia chiar şi prin contactul protejat! Pudismul şi ignoranţa, din păcate, rămân principiile solide ale comunităţii noastre... În cele 3 ore de discuţii de la Parlamentt cu medici, deputaţi, reprezentanţi ai OMS şi societate civilă am auzit discutându-se despre importanţa vaccinării anti-hpv dar nimeni, absolut nimeni, nu a avut curajul să deschidă subiectul tabuu şi să explice, pe româneşte, să înţeleagă tot omul, cum e cu transmiterea virusului. S-a vorbit despre faptul că şi băieţii trebuie vaccinaţi şi băgaţi în campaniile naţionale dar nimeni nu explica omeneşte şi de ce. Mă gândesc că un om străin de subiect care intră pe live-ul de pe Facebook nu va fi convins deloc că ar trebui să se vaccineze atât pe el cât şi pe copiii lui dacă nu i se explică şi pericolul cât să îl înţeleagă.
Ei bine, băieţii sunt, cel mai des, purtători. Virusul nu dă semne că te vizitează iar prin contact sexual se transmite cel mai uşor! Imaginaţi-vă această situaţie: în societatea românească modernă relaţiile sunt multe şi pasagere. O femeie ia virusul, e printre cele al cărei corp nu îl elimină natural după doi ani şi ajunge să dezvolte cancer de col. Suferă din cauza tratamentului şi poate, din păcate, moare. Bărbatul nu află de grozăvie pentru că deh, a trecut timpul şi au rupt legăturile. Între timp întreţine relaţii intime cu alte femei. Şi poate dintre ele mai sunt câteva care ajung să se îmbolnăvească. Dacă pare sexist mesajul, să ştiţi că la fel de predispuşi la cancer sunt şi bărbaţii. Sună urât cancer penian, anal, vulvar, tegumentar..... nu?!
Pentru un context mai clar, am strâns câteva informaţii... În 2008, statul român se mândrea cu o campanie de vaccinare anti HPV care s-a dovedit a fi cel mai mare insucces! Doar 2.000 din peste 30.000 de fetiţe eligibile au fost vaccinate! Realizez că mi-ar fi plăcut să fiu atunci printre cele 2.000. Mi-ar fi plăcut să fie şi prietenele mele. Unele dintre femeile pe care le cunosc, la 25 de ani au fost depistate cu cancer de col. O suferinţă pe care ar fi putut să nu o cunoască dacă în 2008, când aveau vârsta potrivită pentru imunizare, ar fi primit nenorocitele de doze din mega campania statului. Apropros, azi am auzit de la specialişti că acea campanie a fost premiată. De ce, nu ştiu... Şi dacă tot a fost premiată, nu înţeleg de ce nu a mai continuat. 10 ani după acel moment nu s-a mai făcut nimic! Absolut nimic!
În timpul în care la noi se băgau sub preş statisticile ruşinoase cu privire la mortalitate, rata de infectare şamd, lumea medicală occidentală descoperea un vaccin anti-HPV potrivit şi pentru adulţi! Numai că el costă... în loc de 2, ai nevoie de 3 doze. Dar şi de vreo 2.000 lei. Deci, o vacanţă în Grecia vs vaccinul pentru toata familia. Şi totuşi, v-a spus cineva, măcar, că l-aţi putea cumpăra din farmacie? Poate sunt oameni care şi l-ar permite dar nici măcar nu ştiu de existenţa lui.
3 mii de românce sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin. Mai bine de jumătate, din păcate, mor! Prevenţia este aproape inexistentă - screening, vaccin, teste ginecologice - şi totuşi, ne poate salva viaţa. În ţările nordice, 90% dintre femei fac screening anual. La noi, sub 10%... Acum, imunizarea gratuită în campania statului este doar pentru fetele între 11 şi 14 ani. O prostie dacă nu-s vaccinaţi şi băieţii dar totuşi un bun reînceput, oricât de tardiv.
Aşadar, părinţi, cereţi medicului de familie să vă povestească despre HPV. Apoi, cei care aveţi fete, poate vă gândiţi să cereţi să vă treacă pe o lista de aşteptare. Statul cumpără dozele în baza acestor liste. Şi poate, la un moment dat, va hotărî să imunizeze gratuit şi băieţii. Iar ulterior, adolescenţii de peste 15 ani.
Până atunci... Sănătate, România!