Antena LIVE

Curs valutar

Bastonul de mareșal al incompetenței

De la 28.03.2021, 16:25
WhatsApp
Dragoș Cuzuban

"În orice ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la nivelul său maxim de incompetență."

- Principiul de bază enunțat de Dr. Laurence J. Peter

În orice film american cu militari exista un sergent care avea pe puțin 50 de ani și care instruia soldații și "scotea" din ei niște profesioniști. Mă intrebam pe vremuri cum de omul ăla, până la vârsta aia nu ajunsese general, conform principiului lui Napoleon, care zicea că in ranița oricărui soldat e ascuns bastonul de mareșal. Ei bine, după răsfoirea cărții domnului Peter mi-am dat seama că unii (mulți) oameni rămân intr-un post (de conducere și el), la un anumit nivel, tocmai pentru că au atins punctul maxim de competență. După care ar urma o crasă incompetență.

Poți să fii un excelent șef peste 10-15-20 de oameni, pentru ca mai apoi, promovat intr-o altă funcție, ca șef al unei cirezi de albine să dai dovadă de o crasă incompetență. La un sergent american, dacă ajunge general, există riscul uriaș să se poarte la fel cu subordonații și în funcția de ministru al apărării. Subordonați care nu mai sunt doar soldați neinstruiți. Motivele pentru care în unele societăți pe scara ierarhică nu urcă nimeni până la vârf este evident și foarte simplu.

Îmi aduc aminte acum de scurtul mandat ca ministru de finanțe al domnului Ilie Șerbănescu. Un excelent analist financiar, un nemaipomenit explicator al fenomenelor din domeniu. Care, pus in funcția aceea n-a performat deloc. Până la urmă, bastonul de mareșal nu este în ranița fiecărui soldat. Mulți au doar o bâtă care nu se sculptează în formă de sceptru nici într-o viață.

Dragoş Cuzuban
editorial opinie
Întrebarea zilei
Te motivează să mergi la sală mai mult la începutul anului?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Fabrica mare din România care a fost deja vândută. Gigantul din China care a...
Fanatik.ro
Publicat 02.01.2025
China pariază puternic pe trenurile de mare viteză: Cel mai nou prototip poate...
spotmedia.ro
Publicat 31.12.2024
Diversionita: Cum ni se înscenează neîncrederea că am reușit
spotmedia.ro
Publicat 27.12.2024
ZODIA din horoscop pentru care Pluto va aduce „moarte și regenerare” în...
Gandul
Publicat 01.01.2025
Lucrurile care îi scot din sărite pe românii care circulă pe autostradă:...
Adevărul
Publicat 02.01.2025
Ce mesaj a transmis Andreea Ignat, imediat după ce a câștigat Chefi la cuțite...
A1
Publicat 01.01.2025
Horoscopul zilei de 3 ianuarie 2025. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se...
CaTine
Publicat 02.01.2025
Țara in Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va...
spynews.ro
Publicat 30.12.2024
Imagini revoltătoare! Incredibil cum au ajuns să arate medaliile de la Jocurile...
GSP
Publicat 30.12.2024
Cele mai spectaculoase fotografii din 2024! Șapte imagini care au uimit pe toată...
Click.ro
Publicat 01.01.2025
Cât a economisit un proprietar Tesla pe benzină în 6 ani. A dezvăluit...
Useit
Publicat 02.01.2025
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc
Redacţia.ro
Publicat 31.12.2024
Top 10 achitări spectaculoase în anul 2024. Cine sunt inculpații VIP care au...
libertatea.ro
Publicat 02.01.2025
Poliția argentiniană a arestat trei persoane în legătură cu moartea lui Liam...
ZU
Publicat 02.01.2025
Tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale - Eleganță și răsfăț
Hello taste
Publicat 02.01.2025
Beneficiile mersului pe jos în aer rece pentru sănătatea gravidei și a...
Deparinti
Publicat 02.01.2025
Cât timp se mai poate împrumuta România pentru a plăti pensii...
ziare.com
Publicat 02.01.2025
Julian Gil s-a căsătorit cu Valeria Marin. Au apărut primele poze în mediul...
Happy
Publicat 31.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Băuturi care pot ameliora inflamația. Cum pot calma simptomele aceste lichide
Medicool
Publicat 02.01.2025