Când procurorii numără ouăle medicilor
La mine în Maramureş, oamenii nu pleacă cu ouă de acasă, nu că n-ar avea, cât că pentru ei marea fală e pălinca. Sau horilca, aşa cum zic sătenii mei.
De Maria Rohnean la 10.10.2024, 14:53
În trecut, nu conta ce drum ar fi avut - la medic, la notar, la avocaţi, la prieteni sau la domni de la Bucureşti, horilca le era în traistă. Sau diplomat, sau pungă de rafie, sau rucsac de hipsteri (cum mai nou şi-a achiziţionat mama), nu conta în ce o cărau, dar era la ei. Doamne fereşte să refuze cel de la destinaţie, că încheiau orice legătură.
Ei...o trimit pe mama recent la un spital din ţară. Foarte mulţumită de condiţii, de tratament, mâncare, medici. Cunoscând-o, îi spun: mamă, să nu cumva să-mi crape obrazul de ruşine, să te spună sfântul să le dai vreun ban, că nu te mai trimit veci pururi. Mi-a promis că nu. După câteva zile îmi spune, auzi, bani nu dau, dar cu horilca asta ce-am luat-o cu mine ce fac? Că dacă nu mă mai primeşte?
Cam aşa cu ouăle, găinile şi raţele pacienţilor cu apendicită din ţară. Aduc ce au prin curte. Flori nu puteau că e bărbat, ciocolata nu e foarte sănătoasă, iar ceasurile elveţiene nu cresc în copacii din livadă.
Dar dacă procurorii vor număra ouă, lei sau euro şi vom afla că bieţii oameni strângeau de la pensie la salariul copiilor sau nepoţilor, ban cu ban, ca să ajungă la operaţie, domnul doctor şi toţi domnii doctori care strâng astfel de plicuri, condiţionând direct sau indirect un act medical, vom începe să numărăm şi noi, pacienţii, anii de puşcărie.
Altfel, îmi vine în minte o doamnă doctor dintr-un alt spital din ţară, care i-a chemat pe ai mei la consult peste 3 luni, într-o zi de vineri la ora 9. După un drum de o noapte, şi încă o zi de aşteptat la uşa ei, doamna s-a uitat la ei şi le-a zis să revină peste două săptămâni, că pleacă în concediu.
Mi-e ruşine mie că încă mai scriu despre şpagă, că încă empatia se cumpără cu găini şi că încă văd mascaţi pe holuri de spital.
