Constanța, captivă între ‘greaua moștenire’ și orgolii nejustificate
‘Vreau să înțelegeți că această decizie este pentru dumneavoastră. Mai puține beculețe, mai mult respect pentru adevăratele priorități’. ‘Avem de renovat şcoli, licee, avem de civilizat pieţele.’
De Andreea Filip la 05.12.2020, 12:23Mă simt ca într-o campanie electorală ieftină și fără sfârșit. Mai suportă cineva astfel de replici, le mai crede cineva? Le mai tolerează?
Domnule primar, spiritul Crăciunului rămăsese singura valență pozitivă a unui termen de care ne temem atât de mult. Am ajuns a refuza sa fim pozitivi pănă și-n simțire.
Așteptam Crăciunul pentru lumina lui, pentru exploziile de licăriri care reușeau să însămânțeze în suflet acel sentiment? Știți de care zic? Ăla în care te opreai, priveai, trăgeai cu nesaț aer în piept, îl țineai acolo cu egoism, timp în care mintea îți era inundată de gândul: ‘hai, mă, că o să fie bine, o să ne fie bine, o să trecem peste toate’, apoi eliberai aerul și fixai cu privirea o steluță care-ți rămânea pe retină. Și înflorea zâmbetul.
Domnule primar, ‘greaua moștenire’, licitațiile eșuate, nerealizate, ‘n-avem bani’, sunt cuvinte de care ne-am săturat. Ne-am săturat de scuze, explicații, promisiuni.
Vrem și școli, și licee, și piețe, dar vrem și spiritul Crăciunului.
Cele 8 firme private care se oferă să împodobească anumite zone din oraș, mie, îmi creează și mai mare revoltă în suflet. E ca și cum mi se promite dragoste necondiționată, dar primesc doar când au unii timp și chef.
Iar comparația cu Viena care nu mai organizează târguri de Crăciun e și mai sfidătoare. Cu ce comparăm? Noi anul trecut am avut un brad care a căzut după câteva ore, iar târgul s-a anulat.
Banii sunt destinați spitalelor, spuneți? Nouă ne scriu, zilnic, oameni disperați, oameni care mor cu zile între pereții reci și gri. La Spitalul Județean mai este un singur loc la Anestezie și Terapie Intensivă. De altfel, în tot județul sunt 2 paturi disponibile în secunda în care vorbim. Două!
Vorbesc des cu oameni care spun că așteaptă Ambulanța chiar și o săptămână după primul apel. Direcția de Sănătate Publică este prizoniera propriilor nevoi. Ca în toată țara. Așa, deci, ce ne-a rămas? Nu oare speranța că vom trece cu bine peste toate? Unde e speranța? O avem, să știți. Cu sau fără ajutorul celor care au atât de multă putere de decizie, dar preferă iluzia ludică a aroganței