Antena LIVE

Curs valutar

Cum faci să nu faci COVID-19?

De la 01.12.2020, 16:08
WhatsApp
Galerie (10)
Sonia Simionov

- Am 37 cu 7.

- Ce?

- Temperatură.

- Off...

Mi-am dat seama din prima clipă că are toate șansele să fie infectat. Începe izolarea voluntară. Să fim siguri.

- Gust ai?

- Am.

- Miros?

- Am.

- Te doare ceva?

(începe să tușească)

E clar, mi-am zis. Cristian a anunțat medicul de familie și omul i-a recomandat să sune la 112. A fost programat pentru următoarele zile, pentru testare. Între timp, i-am dat un paracetamol.

Merg pe principiul că eu... n-am

Câteva minute au fost și am început să fac circuite în cap. Sunt jurnalist, așa că sunt la curent cu toate măsurile și cu cam tot ce e de făcut în astfel de situații. Prima provocare: cum să dublez tot? Ok, stăm în aceeași casă, nu avem cum să plecăm pe stradă acum - să ne mutăm separat, mai ales dacă vreunul dintre noi e infectat. Calm.

Sonia Simionov

Ce am și ce trebuie să improvizez?

Avem în casă un perete de sticlă despărțitor, între living și bucătărie. Mai util decât acum nu a fost niciodată. Nu o să stăm împreună... dar măcar ne vedem și e safe. Avem două laptopuri, două televizoare, două canapele, două chiuvete, două dușuri. Le-am împărțit. M-am echipat “cosmonaut” și am dezinfectat toate locurile unde a stat el și unde urma să stau ...doar eu. Am împărțit la doi mănușile, măștile, am pus dezinfectanți și prosoape de hârtie în toată casa, în fiecare cameră.

A doua zi au venit cei de la SABIF să-i recolteze probe pentru testul PCR

- Dumneavoastră aveți simptome?

- Nu chiar... Nu știu. Tușesc, dar febră nu fac. Și mă simt foarte obosită. Mă dor picioarele. (atunci parcă mă luaseră toate... cred că era ceva placebo...)

- Vă recoltăm și dumneavoastră, în cazul ăsta. Sunt simptome.

După alte două zile am primit rezultatele. El pozitiv. Eu negativ. Ok... mai rămâneau vreo 12 zile în care trebuia să nu fac niciun pas greșit.

Cum fac să nu fac COVID-19 cu COVID-19 în casă?

Am îndepărtat canapelele din living la o distanță de 3 metri. Acesta este singurul loc în care puteam sta, uneori, împreună. Aici am stat doar cu măști. Am păstrat, permanent, o distanță de cel puțin doi metri între noi. Am ținut, aproape tot timpul, două geamuri deschise, pentru ventilație. Mai puțin noaptea când le închideam ca să nu înghețăm. Dar oricum dormeam în camere separate. Ne-am dezinfectat aproape continuu. El a atins orice doar cu mănuși, chiar și așa, dezinfecta totul în urma lui. Mânere de la dulapuri, clanțe etc, spre exemplu, dacă deschidea o ușă sau un dulap, sau lua o farfurie să mănânce. La fel și cu aparatele de sport (banda de alergat, ganterele, aparatul de abdomene etc), după fiecare utilizare erau dezinfectate.

Sonia Simionov

Și sport am făcut zilnic, amândoi, tot cu mască. Aparatele sunt în living, deci spațiu comun, de aici necesitatea măștii de protecție. Ne-am depozitat hainele separat, le-am spălat separat, pe cele infectate la program de trei ore la 90 de grade. Am mâncat în camere separate și am spălat și vesela la peste 80 de grade, cel mai lung program al mașinii de spălat, dar acestea au fost spălate la comun. 

În plus, de trei, patru ori pe zi ne verificăm temperatura. Și aici, avem două termometre. Am cumpărat (online) și pulsoximetru cu care își verifica saturația de câteva ori pe zi.

Medicamentele trebuie prescrise de un medic. Formele bolii sunt diferite.

Medicul ne-a recomandat să luăm, amândoi, vitamina D-3, vitamina C și Zinc. Pentru imunitate. Iar, dacă intervine febra, paracetamol. Le aveam în casă. Sunt jurnalist, mă pregătisem pentru un astfel de moment.

Ziua 5

Îl sună DSP-ul. Îl anunță că e pozitiv, îl întreabă dacă știe de unde a luat. Consemnează. Cam atât. L-au mai sunat o dată în ziua 8 sau 9... atunci l-au întrebat cu cine a intrat în contact. Atunci a început ancheta epidemiologică. Practic, dacă nu eram oameni responsabili, până atunci eu puteam să ies din casă pentru că nu aveam nicio obligație legală să stau izolată.

Sonia Simionov

Ziua 6

- Mai avem esență din aia cu mentă? Mi s-a înfundat nasul.

- Da.

- Nu mai miroase. Cred că nu mai e bună. (intru în living, mă plesnește un miros extrem de puternic de mentă)

- Cât ai pus?

- Trei picături.

- Te rog, nu mai pune. Se simte. Abia pot să respir. (fuge în baie și se dă cu toate parfumurile)

- Astea nu mai miros.

- Miros, doar că nu mai simți tu.

Bănuiam că-și va pierde și gustul. Nu s-a întâmplat. Mirosul a început să-i revină după 4 zile. Dar nici acum complet.

Ce-am mâncat? Cum am făcut cumpărături?

Aplicații on-line. Pentru telefon sau pentru web, sunt o grămadă de magazine care s-au organizat foarte bine și livrează aproape orice într-un timp foarte scurt. O dată sau de două ori pe zi găteam, iar dacă nu, comandam tot prin aplicații de livrare la domiciliu. Atenție, nu stați prea mult pe net, “febra” cumpărăturilor online vă poate goli conturile. Nu e chiar indicat să ieșiți fără bani din izolare :).

Ziua 13

Legea nu mai prevede testarea înainte de a ieși din izolare. Ziua 15 este momentul libertății. Dar!!! Dacă eu am ieșit negativ la testul PCR pentru că nu incubase virusul? Dacă am greșit undeva în tot acest timp și l-am luat în ziua 7 sau 8 și sunt asimptomatică? În acest caz, ies în ziua 15, dar eu, de fapt, sunt infectată și risc să-i infectez și pe alții, nu? Legea nu prevede cum procedăm în această situație. Iată, ceva nou și pentru mine. Până mă lămuresc eu, ca jurnalist, ce facem în astfel de situații și prezint problema aceasta autorităților, am decis, în ziua 13, să facem, amândoi, câte un test PCR. Contra cost.

NEGATIV/NEGATIV

Suntem safe! Amândoi. Iar eu, cu măsuri de bază, aplicabile în casă, am reușit să nu iau COVID-19 pe totată perioada izolării. Nu e ușor, deloc, dar SE POATE! Iar masca, distanța, dezinfectatul și spălatul pe mâini… sunt convinsă că au avut cel mai important rol în situația mea.

Sonia Simionov

1 decembrie – AM IEȘIT

Sănătate, România!

Sonia Simionov

Sonia Simionov

Jurnalism. Sună pompos, nu? De fapt, nu e. E una dintre cele mai "la firul ierbii" meserii. Jurnalistul te ține informat. Îți aduce știrile zilei. Reporterul adună informații și îți transmite despre salarii, pensii, vacanțe, târguri, prețuri etc. ...

opinie sonia simionov editorial
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024