Hollywood vs Buckingham, un dezastru anunțat
De Ana Constantin la 10.03.2021, 14:41Era noiembrie 2017 când Harry și Meghan își anunțau logodna. Un basm se desfășura sub ochii noștri. Prințul rebel își găsise jumătatea – o americancă divorțată care a renunțat la viața peste Ocean, la carieră și la prieteni ca să îi fie alături. Nunta a avut loc în aprilie 2018 și a combinat, într-un eveniment fără precedent, pompa regală, tradiția britanică, cultura afro-americană și strălucirea Hollywoodului.
Într-o superbă rochie Givenchy, purtând pe cap tiara reginei Mary, mireasa a ajuns la altar la brațul viitorului Rege al Marii Britanii. A urmat o plimbare cu caleașca deschisă, pe străzile din Windsor, iar mediatizarea a fost uriașă. Din multe puncte de vedere, ceremonia a concurat cu nunta regală din 2011. Și a fost primul semn că Meghan nu se va mulțumi cu un rol secundar.
În anii care au urmat fosta actriță s-a angajat într-un război stilistic cu Kate, a eclipsat nunta prințesei Eugenie lăsând să i se întrezărească sarcina, iar atunci când a vrut să denunțe nedreptățile suferite a ales cel mai renumit realizator tv de la Hollywood, pe Oprah Winfrey.
Crescută într-o societate în care comunicarea este încurajată, iar să ceri ajutor o mândrie și o dovadă de putere, șansele ca Meghan să păstreze tăcerea pe termen lung erau minime. Mănușile au fost aruncate, iar un război de lungă durată se întrevede la orizont: Hollywood vs Buckingham. Va supraviețui monarhia?!