Românul s-a născut poet. Înţelept şi învăţat
De când se ştie, românul ştie de toate. Despre toate. Şi când nu ştie, românul tot ştie tot ce mişcă şi ce respiră. Acum, românul ştie clar că noi, ăştia din presă, primim bani să minţim despre covid.
De Cristina Oprea la 20.11.2020, 18:37
Pandemia este un fruştuc pe care românul născut înţelept o mănâncă pe pâine. ‘’Eşti tare ca praful şi şmecheră ca mămăliga. Nu te-oi prinde eu pe teren, că îţi bag microfonul ăla pe gât, să te înveţi minte cu minciunile”, îmi urează în căsuţa cu mesaje private un ins cu convingeri.
Între timp, pe surse primesc o altă informaţie: o femeie de 53 de ani, fără boli ştiute, s-a stins pe patul de spital. A crezut că e doar răcită şi s-a tratat acasă. “La dracu, e mai tânără decât mama cu zece ani” - e primul gând care îmi inundă creierul. Încerc să aflu mai multe pe cale oficială, însă situaţia e complicată. La spital, se schimbă funcţii, se rotesc scaune şi se pasează responsabilităţi.
Fostul director tocmai s-a făcut primar, iar frâiele celui mai mare spital din judeţ au rămas în mâna cui s-o încumeta. Confirm prin mesaje decesul şi inisist la Direcţia de Sănătate Publică. Primul apel, primul eşec. Un mesaj în WhatsApp îmi dă situaţia la zi: atâtea cazuri noi, atâtea decese, atâtea teste recoltate.
Cer detalii despre decesul cu numărul 108 şi sper ca sursa să nu fi ştiut întreg tabloul decesului care îmi tulbură gândurile. Tot prin mesaj, DSP confirmă sec: “nu avea comorbidităţi. Dar abia în raportarea de mâine voi putea comunica oficial.” Insist să îmi răspundă la telefon şi reuşesc să prind oficialul pentru o convorbire umană.
Explicaţiile sunt multe şi întregesc imaginea cutremurătoare: un om puternic, activ, înconjurat de familie şi prieteni a crezut că poate învinge boala despre care încă ştim atât de puţine. S-a înşelat, au spus medicii. A aşteptat prea mult, iar la spital a ajuns prea târziu. Tabloul clinic mi se descrie de la celălat capăt al firului în detaliu. Şi şoptit. Îi explic doamnei că e nevoie să înregistrăm toate aceste informaţii. Să le facem publice şi să arătăm faţa pandemiei. Purtătorul de cuvânt refuză însă o declaraţie înregistrată pe cameră sau telefon.
Mâine, însă, cu siguranţă, vom primi o situaţie actualizată a deceselor. În scris. Nu şi poveştile din spatele numerelor. Statistica e mereu seacă. Lipsa nuanţelor lasă loc de scenarii pe care le putem imagina aşa cum ne este confortabil. O realitate în care jurnaliştii primesc bani să inventeze minciuni despre oameni care mor cu zile e o povară mai uşoară… Este oare?
