Ciolacu anunţă punerea în dezbatere publică a proiectului privind introducerea salariului minim european în România
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că a fost pus în dezbatere publică proiectul privind introducerea salariului minim european în România.
"Alegerile au trecut, să revenim la priorităţile românilor. Mă bucur că inflaţia continuă să scadă, ajungând deja aproape de 5%, şi vom continua să luăm măsuri pentru a proteja puterea de cumpărare a populaţiei.
Salariul minim european în România
Am văzut că a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media europeană. Cred că asta aşteaptă românii de la noi, nivel de trai mai bun şi preţuri corecte, nu circ în stradă", a declarat prim-ministrul, la începutul şedinţei săptămânale a Guvernului.
Ciolacu le-a mulţumit miniştrilor că nu au implicat activitatea Guvernului în campania electorală. "Vreau încă o dată să mulţumesc membrilor Guvernului României, indiferent de culoarea politică, pentru atitudinea şi neimplicarea activităţii Guvernului României în campania electorală", a transmis premierul.