Coaliţia PSD-PNL vrea restricţii pe TikTok. Platforma, acuzată că e "baza mesajelor extremiste"
Politicienii pun gând rău platformei TikTok. Lideri din PNL şi PSD susţin că reţeaua de socializare este folosită de partidele extremiste în scopuri electorale. Motiv pentru care cer, acum în pragul campaniei electorale, reglementarea mesajelor politice pe TikTok. Aplicaţia cu peste 7 milioane de useri se află în centrul unor controverse în mai multe ţări din lume, iar unele au şi interzis-o.
De Redactia Observator la 29.03.2024, 18:10Antuanela Raileanu, reporter Observator: Se discută în spațiul public despre reglementarea TikTok. Această discuție a început după ce un lider PNL a precizat că această platforma ar trebui să fie reglementată, mai ales în contextul campaniei electorale, susțin unii reprezentanți ai puterii că platforma trebuie să se alinieze legislației române. Și purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, susține că această platforma este "baza mesajelor extremiste", referindu-se aici la partidul AUR, formațiune care la momentul de față se bucură de popularitate pe rețele sociale. Un studiu realizat recent arată că AUR are 15% intenție de vot în segmentul de public 18-35 de ani. Despre reglementarea TikTok se discută nu doar în România, ci și in alte state occidentale, iar experții critică modul de funcționare al acestei platforme.