Dan Barna: Până în acest moment nu am nicio informaţie oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA
Vicepremierul Dan Barna a afirmat că până în prezent nu are nicio informaţie oficială de la DLAF privind implicarea sa în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA.
De Redactia Observator la 11.05.2021, 19:58El a mai spus că nu are nicio informaţie despre existenţa vreunei fapte care să îi fie imputată de către DLAF sau de vreo altă instituţie a statului, deoarece nu există niciuna. Reacţia vine în contextul în care presa a relatat despre faptul că Departamentul de luptă antifraudă din Guvern a sesizat DNA în legătură cu „presupuse fapte de natură penală” petrecute în cadrul proiectelor cu fonduri europene în care a fost expert Dan Barna.
„În contextul informaţiilor apărute astăzi în presă sunt necesare următoarele precizări: Până în acest moment nu am nicio informaţie oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA. Am încredere că nu au ales să anunţe în presă înainte să mă informeze şi pe mine.
Din articolul care a apărut azi în presă se desprind următoarele informaţii:
- Că DLAF a finalizat o verificare începută în timpul campaniei prezidenţiale din 2019 şi intenţionează să transmită către DNA nota de constatare a verificării. Se întâmplă practic exact ceea ce am cerut încă din 2019, fiind singura forma prin care această poveste se poate închide.
- Dan Barna: Până în acest moment nu am nicio informaţie oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă...
- Florin Cîțu, Dan Barna şi Dacian Cioloş au încălcat independența justiției în dosarul 10 august. Ce spune...
- Dan Barna va candida la președinția USR PLUS, în septembrie: "Vreau să duc mai departe acest proiect"
- Nota de constatare face referire la patru persoane: expert cu atribuţii în recrutare şi manageri de structuri de economie socială. Eu nu am avut în proiectele menţionate niciuna din aceste calităţi, poziţia mea fiind de expert antreprenorial. Deci concluzia logică pornind de la răspunsul transmis de DLAF presei ar fi că nu este vorba despre persoana mea.
Acest lucru mi-a fost de altfel comunicat şi pe parcursul întâlnirii avute cu personalul DLAF acum câteva săptămâni când mi-au spus că nu au reţinut nici o faptă ilegală în ceea ce mă priveşte. Am solicitat nota de constatare de la DLAF, dar până în acest moment nu am primit nici o informaţie oficială.
- Se induce ideea că numele meu a fost trimis la DNA. Nu este cazul. Dacă vă fi, voi spune eu, înainte să vehiculăm informaţii incomplete, pe surse şi de natură să creeze confuzii inutile.
Am fost permanent la dispoziţia DLAF şi sunt în continuare la dispoziţia lor pentru orice fel de informaţii vor avea nevoie. Înţeleg că instituţiile trebuie să îşi facă datoria şi să verifice din punct de vedere administrativ proiectele din fonduri europene şi e firesc să fie aşa; ce nu este firesc e că o instituţie să comunice în presă informaţii incomplete.
Este în mandatul DLAF să documenteze şi să fundamenteze suspiciuni de fraudă - confirmate sau nu apoi de organele competente - nu să alimenteze suspiciuni la adresa oricărei persoane, publice sau nu.
Am zis din primul moment că vreau că această cercetare să se termine cât mai repede. Îmi menţin solicitarea şi aştept că DLAF să o finalizeze.
În sinteză:
Nu am nici o informaţie oficială despre existenţa vreunui dosar pe numele meu.
Nu am nicio informaţie despre existenţa vreunei fapte care să îmi fie imputată de DLAF sau de vreo altă instituţie a statului, pentru că nu există niciuna”, a scris Dan Barna marţi pe Facebook.
Departamentul de luptă antifraudă (DLAF) din cadrul Guvernului a sesizat DNA în legătură cu „presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanţate din fonduri europene”, potrivit unui răspuns al DNA, potrivit G4Media. Publicaţia relatează despre două sesizări ale DLAF primite de DNA în data de 10 mai 2021 şi care vizează proiectele cu fonduri europene în cadrul cărora actualul vicepremier Dan Barna a fost expert antreprenorial.