De cine ar putea fi susținut Klaus Iohannis în cursa pentru şefia NATO: "Ne place Mark Rutte, dar vom pleda pentru candidaţi din regiunea noastră"
''Ne place Mark Rutte, dar vom pleda pentru candidaţi din regiunea noastră la poziţii de top la NATO, UE şi ONU", a declarat la Bruxelles ministrul polonez de externe Radosław Sikorski, după ce a fost întrebat dacă ţara sa îl sprijină pe premierul olandez la final de mandat în candidatura sa la şefia NATO, relatează site-ul de ştiri polonez tvpworld.com, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 03.04.2024, 22:20"Noi (statele din Europa centrală şi de est) credem că regiunea noastră este reprezentată inadecvat atât la Alianţă, cât şi la UE, precum şi în sistemul ONU. Vom pleda pentru candidaţi la poziţii de top în toate cele trei organizaţii din regiunea noastră", a afirmat el la reuniunea miniştrilor de externe ai NATO de la Bruxelles.
Iohannis ar putea fi sprijinit la NATO de Polonia
Premierul olandez Mark Rutte se bucură de susţinerea a circa 90% din membrii NATO pentru poziţia de secretar general, între care SUA, Franţa, Marea Britanie şi Germania, potrivit unor diplomaţi citaţi de site-ul polonez. Totuşi, el se confruntă cu opoziţia Ungariei şi a preşedintelui român Klaus Iohannis, mai notează sursa citată.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat la 12 martie că a decis să intre în competiţia pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. De atunci nicio ţară membră nu a anunţat în mod explicit că îl susţine pentru această poziţie.