Antena LIVE

Curs valutar

DEZVĂLUIRE INCREDIBILĂ: Cine este de fapt consilierul din umbră al premierului Sorin Grindeanu

De la numirea sa în funcţia de premier, toată lumea ştie că Sorin Grindeanu urmează de fapt politica stabilită de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, însă se pare că lucrurile nu stau chiar aşa.

De la 01.03.2017, 19:18
WhatsApp

De la numirea sa în funcţia de premier, toată lumea ştie că Sorin Grindeanu urmează de fapt politica stabilită de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, însă se pare că lucrurile nu stau chiar aşa.

Potrivit unor surse apropiate prim-ministrului, citate de News.ro, Sorin Grindeanu se consultă frecvent cu Victor Ponta, ultima dată cei doi discutând chiar marţi.

De asemenea, sursele au mai precizat că întâlnirea de la Palatul Victoria pe care cei doi au avut-o în urmă cu aproape două săptămâni a fost la iniţiativa prim-ministrului.

Sorin Grindeanu şi Victor Ponta au avut o întâlnire la Guvern, la mijlocul lunii februarie. Fostul premier spunea că a discutat cu Sorin Grindeanu despre mai multe subiecte, inclusiv despre guvernare. "Am fost plecat din ţară o perioadă destul de lungă şi i-am promis (lui Sorin Grindeanu – n.r.) când ma întorc în ţară că trec să îl vizitez. L-am vizitat”, a afirmat Victor Ponta, la câteva zile după întâlnire.

Pe acelaşi subiect

Într-o intervenţie ulterioară, Ponta a susţinut că Sorin Grindeanu are "o mare problemă”, deoarece un avion nu poate fi condus de mai mulţi piloţi pentru că fiecare se bate pentru manşă, lucru pe care i l-a transmis. "Ideea că mă duc eu să îi spun lui Grindeanu cum să se bată cu Dragnea nu e adevărată. Are o mare problemă pe care i-am spus-o. De principiu, un avion care are doi piloţi, de aia unul e pilot şi altul copilot, are mari şanse să aibă probleme la decolare, la aterizare, la drum că se bat ăia doi pe manşă (...) Are o primă problemă avionul acesta în România cu doi piloţi”, a subliniat fostul premier.

De la începutul lunii februarie, Victor Ponta a avut o serie de declaraţii critice la adresa PSD şi a lui Liviu Dragnea, majoritatea indirecte.

În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi, la Parlament, că orice critică din partea lui Victor Ponta este "sănătate curată” deoarece fostul premier este un om cu experienţă. Liderul social-democraţilor a mai spus că nu crede că deputatul va pleca din partid.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sorin grindeanu victor ponta liviu dragnea
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025