Dispută în coaliţia de guvernare, pentru reducerea CAS şi majorarea contribuţiei la Pilonul II de pensii
Veniturile angajaţilor români sunt subiect de discuţie pe scena politică. Mai mulţi deputaţi liberali au depus amendamente la proiectul de lege pentru modificarea Codului Fiscal. Se urmăreşte aşadar reducerea CAS cu 5 procente, dar şi majorarea contribuţiei la Pilonul II de pensii, până la 4,75%. Parlamentarii spun că sunt măsuri în sprijinul angajaţilor, dar divergenţele au început deja să apară în cadrul coaliţiei de guvernare.
De Larisa Bernaschi la 16.03.2022, 14:46Mai mulţi parlamentari PNL au depus un amendament prin care CAS să fie redus cu 5 puncte procentuale. Însă propunerea, chiar dacă este susţinută de Florin Cîţu, nu are acordul coaliţiei de guvernare. Social-democraţii nu sunt de acord cu această măsură, motiv pentru care acest proiect a fost amânat.
Acelaşi proiect prevede şi ca contribuţia la pilonul II de pensii să crească cu un punct procentual, de la 1 iulie, însă în Guvern se adoptă tot azi o Ordonanţă de Urgenţă care prevede acelaşi lucru, însă de la 1 ianuarie 2024.
Cei din PNL insistă ca cele două măsuri să fie aprobate de la 1 iulie, în timp ce social-democraţii şi premierul Nicolae Ciucă nu sunt de acord cu cele două măsuri.
Liderul PNL Florin Cîţu a declarat, miercuri, la Senat, despre anunţul privind reducerea CAS, că doreşte un consens în coaliţie pe această propunere. ”Aici vorbim de un beneficiu pentru toţi românii, bani care vor fi pe de o parte investiţi în economie şi ne rămân banii din profiturile companiilor, asta înseamnă vreo 20 de miliarde care rămân la buget”, a declarat Florin Cîţu.
Majorarea contribuţiei la fondurile private, de la 1 ianuarie 2024
Guvernul urmează să adopte în şedinţa de miercuri majorarea, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuţiilor la fondurile private de pensii de la 3,75% la 4,75%.
Măsura va decisă printr-o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea alineatului (3) al articolului 43 din Legea nr. 411/2004, privind fondurile de pensii administrate privat. "Obiectul de reglementare al proiectului de act normativ îl constituie majorarea, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuţiilor la fondurile private de pensii de la 3,75% la 4,75%, având în vedere că atât în Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare - PNRR- cât şi în programul de guvernare este prevăzută măsura care vizează creşterea contribuţiilor pentru Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent până la 4,75% în 2024", conform notei de fundamentare a proiectului de OUG.
Guvernul va aproba şi un proiect de lege pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil băncilor de dezvoltare din România.