DRAGNEA, în urma audierilor de marţi: "PROIECTUL de modificare a Codului penal privind abuzul în serviciu NU MĂ AJUTĂ pe mine personal, sunt MINCIUNI"
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că afirmaţiile potrivit cărora proiectul de OUG prin care se modifică prevederile din Codul penal privind abuzul în serviciu a fost făcut "cu dedicaţie” pentru el, sunt doar minciuni, arătând că acest proiect nu îl ajută în dosarul care se judecă de marţi la instanţa supremă şi în care este acuzat de această faptă, informează news.ro.
De Redactia Observator la 13.02.2018, 21:03- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că afirmaţiile potrivit cărora proiectul de OUG prin care se modifică prevederile din Codul penal privind abuzul în serviciu a fost făcut "cu dedicaţie” pentru el, sunt doar minciuni, arătând că acest proiect nu îl ajută în dosarul care se judecă de marţi la instanţa supremă şi în care este acuzat de această faptă, informează news.ro.
"Uitaţi-vă cu atenţie pe dosarul meu şi pe ce a apărut în presă sau ce a fost în dezbarere publică, nu mă ajută pe mine personal. Eu am înţeles de la DNA că au o problemă cu vreo 15.000 de dosare, eu nu cred că cele 15.000 sunt despre mine, din câte îmi aduc eu aminte”, a spus Liviu Dragnea, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde marţi a avut loc primul termen în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, alături de fosta lui soţie, Bombonica Prodana, şi angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
Preşedintele PSD a mai afirmat că modificările aduse codurilor penale prin proiectul de ordonanţă de urgenţă sunt urmarea deciziilor Curţii Constituţionale şi nu crede că această instituţie a emis decizii pentru el.
Întrebat dacă mizează pe un viitor proiect de graţiere, Dragnea a arătat: ”Ce graţiere să mă ajute? Eu nu am auzit de la Guvern că vrea să dezincrimineze abuzul în serviciu, pe de-o parte. Pe de altă parte, ştiu că avem o Curte Constituţională, din câte mai ştiu eu, cel puţin azi dimineaţă era în vigoare, care a adoptat o decizie. Dacă trebuie să ieşim în stradă pentru a nu pune în acord deciziile Curţii Constitutionale cu legislaţia, este şi asta o opţiune. Sau poate Curtea Constituţională a emis această decizie pentru mine?”.
- Suspectul în atacul de la moscheea din Québec, inculpat pentru alte ŞASE CRIME CU PREMEDITARE
- PERCHEZIŢII de amploare, în patru judeţe la o reţea specializată în TRAFIC DE DROGURI! ZECI de persoane...
- A fost dezvăluit un nou model DACIA! Cum arată GRAND DUSTER cu 7 locuri şi când va fi lansat (GALERIE FOTO)
De asemenea, întrebat dacă i-a spus ministrului Justiţiei sau s-a consultat cu acesta pentru a propune pagube materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, Dragnea a spus că nu îl ajută pe el acest plafon, în dosarul pe care îl are în judecată.
"Nu (m-am consultat, n.r.). Eu ştiu că am văzut o plângere penală pe care unii spun că a făcut-o domnul Bulancea, aşa, pro bono, pentru cei care au făcut plângerea penală. De ce nu anchetează DNA ce se scrie acolo şi, vedem, este adevărat că s-au făcut la mine în birou, nu ştiu ce membru din Cabinetul meu de la Camera Deputaţilor? Astea sunt prostii şi minciuni”, a precizat Dragnea.
Întrebat ce le spune celor 100.000 de oameni care au ieşit în stradă şi au spus că proiectul de OUG privind modificările codurilor penale a fost dat "cu dedicaţie” pentru el, Dragnea a răspuns: "Spun că sunt minciuni”.
Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la 7 la 3 ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.