Dragnea îl somează pe Teodorovici să reducă la 5% TVA-ul la mâncarea bio
Cinci la sută TVA pentru alimentele bio sau tradiţionale româneşti, este ideea avansată de preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Doar aşa românii ar fi încurajaţi să consume alimente autohtone. Producătorii se tem însă că efectele reducerii taxei sunt anulate de cheltuielile tot mai mari.
De Redactia Observator la 05.04.2019, 22:17Cinci la sută TVA pentru alimentele bio sau tradiţionale româneşti, este ideea avansată de preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Doar aşa românii ar fi încurajaţi să consume alimente autohtone, spune liderul social-democrat. Producătorii se tem însă că efectele reducerii taxei sunt anulate de cheltuielile lor tot mai mari.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD: Nu ştiu dacă o să ne permită Comisia Europeană să mergem cu TVA zero la produse bio sau produse tradiţionale româneşti, dar sigur putem merge la 5%, ca să putem să stimulăm
Acum, taxa pe valoare adăugată este de 9 la sută pentru alimente. Liderul PSD a dat câteva exemple de produse pentru care taxa ar putea scădea.
Vestea a ajuns imediat şi la reprezentanţii industriei alimentare. Aceştia spun însă că scăderea TVA nu va însemna automat şi alimente mai ieftine.
Scăderea TVA de la 9% la 5% pentru produsele bio româneşti şi pentru produsele tradiţionale româneşti ar trebui teoretic să scadă preţul de la raft cu 4%.
Producătorii nu cred într-o scădere a preţurilor la produsele bio
Dar nu se va întâmpla asta, spun cei din industrie. De exemplu, cârnaţii care acum au un anumit preţ vor avea fix acelaşi preţ şi după reducerea TVA pentru că producătorii, distribuitori şi marile lanţuri de magazine au costuri tot mai mari cu energia electrică şi carburanţii.
Dragoş Frumosu, preşedintele sindicatelor din Industria Alimentară: Influenţa acestor creşteri în preţuri începe să se vadă acum. Deci prin scăderea TVA se atenuează măcar aceste creşteri şi preţurile ar rămâne la fel
Anunţul scăderii TVA a fost făcut de Liviu Dragnea în timpul unei vizite de lucru la fermierii din Călăraşi.
Ministrul Finanţelor nu crede că scăderea TVA ar afecta bugetul
Aici, liderul PSD a adăugat că producătorii români vor fi sprijiniţi prin Casa Română de Comerţ, o instituţie nou creată care va construi spaţii de depozitare şi magazine care să preia marfa fermierilor.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD: Noi în continuare consumăm cu preponderenţă produse din alte ţări care sigur că au calităţi diferite când ajung în România, că aşa consideră nişte companii multinaţionale. Că românii trebuie să mănânce mai prost şi mai scump
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, spune că scăderea taxei nu ar afecta bugetul.
Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor: Amintiţi-vă de Codul Fiscal din 2015, când am redus TVA de la 24 la sută la 9 la sută la produsele agroalimentare. La jumătatea anului aveam un impact de 2,8 miliarde de lei. Până la final de an, nu numai că s-a recuperat acel impact, dar s-a câştigat la buget
Liviu Dragnea a cerut ca scăderea TVA la alimentele bio româneşti să intre în vigoare până la sfârşitul acestui an.