Florin Cîţu le dă un ultimatum miniştrilor: "Sunt ministere unde avem proiect cu execuţie zero. Dacă ei nu prezintă execuţia bugetară, o fac eu"
Premierul Florin Cîţu a precizat că unele ministere nu au o execuţie bugetară bună, fapt pentru care pot fi ajustate sumele pe care le-am primit iniţial, prin legea bugetului de stat. El a mai spus că există ministere unde există proiecte cu execuţie zero şi va prezenta aceste date în raportul semestrial, notează news.ro.
De Redactia Observator la 05.08.2021, 16:53„Am văzut discuţii despre rectificarea bugetară şi aş vrea să fac câteva clarificări. Aşa cum am spus şi cum este de fapt în legea bugetului aprobată la începutul anului, ministerelor care nu au execuţie bună pot să le fie fi ajustate sumele iniţiale din buget până la această sumă pe care nu au putut să o cheltuiască. Ieri am prezentat public că la acest moment, după 6 luni de zile, sunt 20 miliarde lei, proiecte bugetare, care nu au fost cheltuite, investiţii, fonduri europene. De aceea am spus că nu sunt mulţumit de execuţia bugetară şi acest lucru se vede la aproape toate ministerele. În acelaşi timp nu pot să iau în serios propuneri care vin de la ministere, de realocare a unor resurse suplimentare de 40 miliarde lei, când sunt 20 miliarde lei necheltuiţi.
Deci de aici încep discuţiile cu rectificarea bugetară. Iarăşi suntem la buget cu tot felul de zvonuri aruncate în spaţiul public. Nu. Aceasta este realitatea. De aici pornim cu realitatea şi de aici pornim cu analiza rectificării bugetare. Trebuie să ţinem cont că deficitul bugetar trebuie să rămână la 7,16% din PIB sau mai mic. Şi prin această rectificare bugetară, pentru că am avut un pic mai mare, reuşim să creştem suma în deficit să mergem spre 82 miliarde de la 80 de miliarde, dar asta nu înseamnă că putem să mergem cu mult mai mult. La această rectificare vor fi alocate resurse spre mai multe ministere şi am văzut, fără să fiu de acord, informaţii care au ieşit în spaţiul public pe care le-am dat doar preşedinţilor de partid. Dar ele au ieşit, câteva dintre ele, în spaţiul public”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.
Acesta a mai afirmat că sunt ministere unde există proiecte cu execuţie zero. „Nu ne batem joc de banii românilor. Cine nu a cheltuit banii până acum, trebuie să vină cu explicaţii foarte bune, pentru că nu putem să punem bani, să alocăm resurse în buget şi să le ţinem acolo degeaba. Sunt ministere, şi voi prezenta acest lucru în raportul semestrial, unde avem proiecte cu execuţie zero. La ministere despre care am auzit, tot aşa pe surse, miniştri care spun că au avut execuţie foarte bună. Nu poţi să spui că ai o execuţie foarte bună când ai bani alocaţi şi ai proiecte cu execuţie zero, după 6 luni de zile. De aici începem cu rectificarea bugetară”, a completat Cîţu.
Liderii USR PLUS sunt total nemulţumiţi de suma pe care a primit-o Ministerul Transporturilor la rectificarea bugetară, puţin peste 300 de milioane de lei, deşi Cătălin Drulă ceruse de aproape 10 ori mai mult pentru proiecte de infrastructură, susţin surse politice pentru News.ro. Dan Barna şi Dacian Cioloş vor avea, joi, o întâlnite cu premierul Florin Cîţu.
Potrivit draftului pregătit de Ministerul de Finanţe, rectificarea bugetară va fi pozitivă
Ministerul Sănătăţii va primi în plus peste 3,5 miliarde de lei, Ministerul Finanţelor peste 3 miliarde de lei, iar Ministerul Dezvoltării peste 1,8 miliarde de lei.
Peste 7 milioane de lei va primi în plus şi Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, peste 6 milioane Ministerul Energiei, peste 5 milioane Ministerul Mediului, peste 3 milioane Ministerul Transporturilor şi peste 2 milioane Ministerul Educaţiei.
Cele mai mari tăieri de fonduri se vor înrgistra la Ministerul Muncii, de unde Ministerul de Finanţe, condus intermar de premierul Florin Cîţu, îşi propune să taie peste 2,7 miliarde de lei. De asemenea, se vor tăia fonduri de la Curtea de Conturi şi de la Senat.