România trimite peste 100 de pompieri şi 23 de autospeciale în Grecia. Cîţu: "E o premieră pentru ţara noastră"
Premierul Florin Cîţu a anunţat că din partea României vor fi trimise echipe de pompieri care vor ajuta la stingerea incendiilor din Grecia, acest lucru fiind o premieră pentru ţara noastră. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a explicat că va fi trimis un modul din partea IGSU, care include 112 pompieri şi 23 de autospeciale, care ar urma să plece vineri şi să rămână în Grecia pentru cel puţin zece zile, notează news.ro.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
"Mai sunt câteva lucruri pe care vreau să le spun. Autorităţile din Grecia au cerut ajutor pentru stingerea incendiilor, atât pentru aer cât şi terestru. A fost acceptat din partea României ajutor pe terestru. Înţeleg de la domnul Arafat că este o premieră acest lucru. Pentru prima oară trimitem acolo pompieri pentru a ajuta”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că mai multe ţări care se confruntă cu incendii de pădure au solicitat sprijin.
"Urmează să trimitem un ajutor în Grecia. Mai multe ţări au solicitat sprijin pentru incendii de pădure, este un moment foarte dificil pentru mai multe ţări, vorbim Turcia, Italia, Franţa are probleme, Albania, Macedonia de Nord, Grecia, probleme foarte serioase şi unde toată Europa încearcă să se ajute ca să treacă peste această situaţie şi vorbesc aici de incendiile de pădure. Am înaintat oferte de sprijin şi aerian, şi terestru, iar aici depinde ce se acceptă din partea ţărilor care sunt afectate”, a explicat Arafat.
El a menţionat că România va trimite un modul cu 112 pompieri şi 23 de autospeciale.
- Grecia, devastată de incendii. Flăcări de peste 30 de metri au înconjurat o mănăstire de pe Evia: trei...
- Românii se plâng de un val de spargeri auto în Grecia: "Vă dau un sfat, parcați doar în parcări cu paznic" |...
- EXCLUSIV Observator, în mijlocul infernului din Grecia. Imagini apocaliptice în apropiere de vama Kulata
"Astăzi, după discuţii cu colegii noştri de la Protecţia Civilă şi cu Protecţia Civilă Europeană, cu Centrul de Coordonare, noi am înaintat o propunere pe un modul care va pleca din partea IGSU, modulul include 112 pompieri, 23 de autospeciale, din care şase autospeciale de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, patru containere multi-risc cu echipamente, un generator de mare capacitate, două tabere mobile pentru uz propriu al personalului nostru, un autocar de intervenţie şi două microbuze şi patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă. Asta este modulul. IGSU deja a prealertat acest modul şi oamenii care vor participa în el de astăzi dimineaţă de când am depus ofertă la Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană, iar după ce a venit acceptul s-a dat ordinul de mobilizare pentru a pregăti plecarea în cursul zilei de mâine”, a transmis şeful DSU.
El a menţionat că echipele de intervenţie din ţara noastră vor rămâne acolo cel puţin zece zile.
"Propunerea este pentru asistenţă de zece zile, cu posibilitate de prelungire. Modulul are obligaţia să fie cât mai independent, să nu devină povară asupra autorităţilor unde pleacă, de asta ei pleacă cu mai multe materiale care sunt necesare lor şi cu fondurile necesare dacă au nevoie de a achiziţiona materiale proprii pentru ei, aşa cum sunt regulile de asistenţă în astfel de situaţii, dar va fi un sprijin clar al ţării gazdă care este acceptat, de exemplu, combustibilul de intervenţie pe care îl consumă maşinile acolo, vine ca sprijin din partea autorităţilor unde se intervine. Costurile de deplasare şi la dus şi la întors sunt acoperite în proporţie de 75% din partea Mecanismului de Protecţie Civilă Europeană", a mai afirmat Arafat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰