Gabriel Oprea: "Am decis, cu Victor Ponta, să ascultăm vocea străzii"
Gabriel Oprea a făcut declaraţii, miercuri, după anunţul făcut de Victor Ponta, care şi-a depus mandatul de premier, alături de întregul Guvern
De Redactia Observator la 04.11.2015, 13:18Gabriel Oprea a făcut declaraţii, miercuri, după anunţul făcut de Victor Ponta, care şi-a depus mandatul de premier, alături de întregul Guvern
Gabriel Oprea: "Ieri am avut o discuţie cu dl Ponta, am decis că trebuie să ascultăm glasul străzii şi că cea mai bună soluţie e ca Victor Ponta să îşi depună mandatul. Era corect ca el să facă acest lucru.
E normal ca Parchetul să preia ancheta în cazul poliţistului Gigină, sunt documente că toţi miniştrii de interne de prin anii 2006- 2007 au avut antemergător, ca să nu stea în trafic şi pentru o oarecare protecţie. Eu, eram şi vicepremier, nici nu mi-am luat concediu şi vreau să vă spun că am muncit, mi-am făcut datoria.
Am considerat cu primul ministru că este corect ca întregul guvern să îşi depună mandatul şi cred că am procedat corect. Am avut o discuţie cu prietenul meu Victor Ponta, pe care l-am susţinut la guvernare, cred că ştiţi asta, şi am decis acest lucru.
Demisia e un act unilateral. L-am sfătuit pe Piedone să ia cea mai bună decizie. E o anchetă în curs la clubul Colectiv. I-am spus să spună adevărul şi să ia decizia cea mai înţeleaptă. "