Guvernul Orban cere votul de încredere al Parlamentului pe 4 noiembrie
Guvernul lui Ludovic Orban va ajunge la vot, în Parlament, peste o săptămână. Până atunci, timp de două zile - adică mâine şi poimâine, miniştrii lui vor fi audiaţi în comisiile de specialitate. Este însă rezultatul primului eşec suferit de premierul desemnat.
De Redactia Observator la 28.10.2019, 19:55Guvernul lui Ludovic Orban va ajunge la vot, în Parlament, peste o săptămână. Până atunci, timp de două zile - adică mâine şi poimâine, miniştrii lui vor fi audiaţi în comisiile de specialitate. Este însă rezultatul primului eşec suferit de premierul desemnat. Orban nu a reuşit să grăbească procedurile şi acuză noua opoziţie, formată din PSD şi PRO România, că tergiversează învestirea noului Executiv.
Ludovic Orban, prim-ministru desemnat: Propunerea ca votul să aibă loc miercuri a picat
Este prima bătălie pe care Ludovic Orban o pierde în Parlament. În şedinţa conducerii celor două camere, liderul PNL a propus ca mâine să fie audiaţi în comisiile de specilitate miniştrii propuşi de el, iar miercuri să fie votul plenurilor reunite.
Pentru a-i convinge, a prezentat istoria învestirii guvernelor din ultimii 30 de ani!
Ludovic Orban, prim-ministru desemnat: În ceea ce priveşte guvernul Dăncilă, guvernul demis prin moţiune de cenzură, vineri, pe 26 ianuarie 2018, au fost trimise lista şi programul, iar audierile miniştrilor şi votul au avut loc în plen luni, în prima zi lucrătoare
Datele "istorice" nu i-au convins pe membrii Birourilor Permanente Reunite. Calendarul votat de ei se întinde pe o săptămână. Şeful Senatului a explicat de ce echipa lui Ludovic Orban nu poate cere miercuri votul de încredere al Parlamentului.
Teodor Meleşcanu, preşedintele Senatului: Există anumite sensibilități de care a trebuit să ținem seamă. Adică miercuri a fost Colectiv și am găsit cu toții că poate nu e cea mai bună zi pentru activitatea Parlamentului și pentru joi, când se puteau face în continuare audieri, s-a ajuns la concluzia că e sărbătoarea morților
Marţi şi miercuri, cei 16 miniştri propuşi vor răspunde la întrebări. Vor avea fiecare câte o oră la dispoziţie să îi convingă pe parlamentarii din comisii că sunt pregătiţi să preia portofoliile pentru care au fost nominalizaţi.
Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor: În funcţie de prezenţa fiecărui ministru, de răspunsuri, se va da acest vot
Ludovic Orban mai are o săptămână la dispoziţie să strângă majoritatea de care are nevoie pentru a obţine votul de încredere al Parlamentului. Astăzi, a semnat acorduri politice cu toate formaţiunile care i-au promis sprijin.
Premierul desemnat se poate baza pe PMP, minorităţi, USR, UDMR şi ALDE - în total 225 de voturi din cele 233 necesare. Potrivit unor surse, Orban se teme că cinci dintre parlamentari ar putea absenta aşa că este sigur pe 220 de voturi. Negocierile sunt însă în toi.