Antena LIVE

Specialiştii au stabilit cum s-au împărţit voturile pe judeţe şi categorii de vârstă

Primul tur al alegerilor prezidenţiale a adus cifre surprinzătoare în privinţa profilului votanţilor. Spre exemplu, au fost mai harnici la urne cei de la oraş decât cei din mediu rural, lucru total neobişnuit în ultimii 30 de ani.

De la 11.11.2019, 19:46

Primul tur al alegerilor prezidenţiale a adus cifre surprinzătoare în privinţa profilului votanţilor. Spre exemplu, au fost mai harnici la urne cei de la oraş decât cei din mediu rural, lucru total neobişnuit în ultimii 30 de ani. Cu spirit civic au fost, în special, cei cu vârste între 45 şi 64 de ani, în vreme ce tinerii nu s-au înghesuit nici de data aceasta la vot. Sociologii au analizat cine sunt alegătorii, inclusiv după studiile absolvite.  Diferenţele uriaşe dintre zone, dar şi preferinţele românilor la urne sunt explicate de colegul nostru Laurenţiu Rădulescu.

Preşedintele în exerciţiu, Klaus Iohannis, a fost votat mai mult de bărbaţi decât de femei.

Privim media de vârstă. Cele mai multe voturi au venit dinspre cei între 31 şi 60 de ani. Tinerii cu vârste între 18 şi 30 de ani au votat şi ei în număr destul de important. Aproape 34 de procente a luat Iohannis de la cei cu vârste de peste 60 de ani. 

58 la sută dintre cei care au studii medii au votat cu Iohannis. 27 la sută dintre cei cu studii superioare şi 15 procente dintre cei care nu au terminat liceul l-au votat, de asemenea, pe Iohannis. 

În cazul lui Iohannis, diferenţele de vot dintre urban şi rural au fost destul de mici.

Trecem acum la candidatul PSD, Viorica Dăncilă. Cele mai multe voturi au fost obţinute de la persoanele vârstnice.

Românii între 45 şi 64 de ani au votat în proporţie de 39 la sută. Iar de la tineri, Dăncilă a primit doar 11 la sută. 

În cazul Vioricăi Dăncilă, 55 la sută dintre cei cu studii medii au ales-o. 

Mai vedem o pondere de 31 la sută în cazul celor cu studii elementare şi doar 14 procente dintre românii cu studii superioare.

Candidatul PSD a fost votat în bună parte în mediul rural, peste 27 la sută.

Diaspora suprinde aici. Mai puţin de trei la sută în ceea ce priveşte candidatul PSD. Surprize neplăcute au venit din diaspora şi pentru Dan Barna. Haideţi să vedem de ce...

Vladimir Ionaş, sociolog: Toată lumea se aşteaptă ca voturile din diaspora să se împartă în mod egal, între domnul Iohannis şi domnul Barna. Este clar că domnul Barna nu a livrat ceea ce electoratul aştepta. Toată lumea se aştepta ca pe categoria 18-30 de ani Barna să defileze. Iată că domnul Iohannis a luat mai multe voturi pe această categorie

Iar cei mai mulţi dintre votanţii din diaspora, adică peste 200 de mii, au între 35 şi 44 de ani. 

În privinţa lui Dan Barna este interesantă susţinerea din mediul online care nu s-a văzut şi la urne. 

Iată cine l-a votat pe liderul USR. Cei mai mulţi dintre alegători au între 25 şi 34 de ani. 

Doar patru la sută din voturi au venit dinspre persoanele cu vârste de peste 65 de ani.

Candidatul USR are cel mai mare procent de votanți cu studii superioare. Alţi 45 la sută au studii medii şi doar 15 procente studii elementare.

Analiza a fost făcută de sociologii CURS-Avangarde, care au oferit şi exit-poll-ul de la primul tur al alegerilor. 

Ți-a plăcut acest articol?

alegeri prezidentiale 2019 dancila iohannis barna voturi varsta judet
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024