Antena LIVE

Curs valutar

Video

Intrarea în spaţiul Schengen anunţată de Ciolacu se face "pe bucăţi" şi în condiţii draconice. Măsurile cerute de Austria

România face un pas spre Schengen. Austria acceptă ridicarea graniţelor aeriene, dar pune condiţii.

De la 10.12.2023, 15:04
WhatsApp
Vezi și:

Austria cere controale mai amănunţite la graniţele dintre România şi Bulgaria, dar şi dintre România şi Ungaria. Mai mult, ţara noastră ar trebui să primească migranţi afgani şi sirieni în schimbul aderării la spaţiul european de liberă circulaţie. Marţi, ministrul de Interne se va afla în Slovenia pentru noi negocieri cu omologul său austriac.

Când s-ar putea întâmpla efectiv intrarea în spaţiul Schengen

România mizează pe un consiliu JAI extraordinar luna aceasta şi asta după alegerile din Olanda, acolo unde se formează un nou Guvern. Olanda a fost una dintre ţările care s-a opus Bulgariei în privinţa aderării la spaţiul Schengen, însă şi-ar putea schimba poziţia. O altă variantă este o aprobare tacită în ultimul consiliul din acest an.

De altfel, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că am putea intra în Schengen cu aeroporturile. Miza ar fi luna martie a anului viitor. Au fost mai multe reacţii în spaţiul public cu privire la acest anunţ. Europarlamentarul Eugen Tomac a spus că premierul îşi face campanie electorală şi că România a fost supusă unei mari umilinţe.

Florentina Lazăr

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme. ...

romania schengen aderare marcel ciolacu austria
Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025