Familie de români, distrusă într-un accident în Serbia, la 10km de graniţă. Ambulanţele nu au fost lăsate să treacă prin vamă: "Salvaţi-mi fetiţa"
Un accident tragic s-a întâmplat noaptea trecută, în Serbia, la aproximativ 10 kilometri de graniţa cu România. Autorităţile române au vrut să intervină, mai ales că erau implicaţi cetăţeni români, dar vameşii sârbi nu au permis echipelor de salvare să treacă.

Trei autoturisme au fost implicate în accident, două din România şi una din Serbia, iar trei persoane au decedat. În urma impactului violent, şi-au pierdut viaţa un cetăţean sârb, un român în vârstă de 30 ani şi fetiţa lui în vârstă de doar 8 ani. În cele două maşini înmatriculate în România erau două familii din Craiova care se întoarceau de la un concurs de dans sportiv, acolo unde fetiţa de 8 ani obţinuse Locul 1.
Ambulanţe blocate în vamă, copil mort în Serbia
Imediat după ce s-a aflat de producerea tragicului eveniment, SAJ Mehedinţi a trimis două echipaje de intervenţie spre locul accidentului, dar salvatorii au fost opriţi la graniţă. Vameşii sârbi nu i-au lăsat să treacă pentru că medicii şi asistenele nu aveau paşapoartele la ei. Într-un final, când li s-a explicat cât de grav e accidentul şi de ce trebuie să ajungă urgent la faţa locului, ambulanţelor româneşti li s-a permis să intre în Serbia.
Întârzierea de câteva minute a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte. Medicii români, care în tot acest timp ascultau la telefon urletele disperate ale mamei fetiţei, au declarat că dacă nu erau opriţi la vamă poate i-ar fi putut salva viaţa micuţei de 8 ani.
"Din păcate, până am ajuns noi, echipajul de la Ambulanța Kladovo a declarat decesul fetiței de 8 ani și al tatălui ei, din România. Celelalte victime erau în stare de șoc. Le-am acordat asistență medicală, dar nu a fost nevoie de transport la spital, pentru că nu prezentau leziuni care să le pună viața în pericol. Situația fost dramatică. A fost un apel pe 112, făcut de mama fetiței, direct către dispeceratul din România. Ne-am deplasat cu două ambulanțe: una de tip C1 - C2 și cealaltă, B2. Am trecut foarte repede de vama din România. Le-am explicat unde mergem. La vama din Serbia, cele două ambulanțe nu au fost lăsate să treacă. Mi s-a cerut pașaportul. Nu l-am avut. Le-am spus că le dau CNP-ul, dar nu au vrut să ne lase. Au oprit ambulanțele în vamă. În vama de la sârbi, am ajuns la 03.00, am plecat la 03.28 și, la locul accidentului, am ajuns la 03.35. Am ajuns prea târziu! Aceste 28 de minute puteau face diferența. Când am ajuns, fetița era pe carosabil (fusese declarat decesul). Mama fetiței era în stare de șoc și îmi tot spunea: "Salvați-mi fetița!". Dacă nu întârziam, în vamă, poate era o șansă. Dacă pe mine nu m-au lăsat să trec vama poate am înțeles, pentru că nu aveam actele la mine; dar cei din vama din Serbia nu i-au lăsat nici pe ceilalți colegi ai mei, din cealaltă ambulanță. Există un protocol de colaborare în astfel de situații, între România și Serbia. Se pare că, în această situație, nu a fost respectat protocolul", a declarat medicul Cornelia Bernardi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰