Antena LIVE

Curs valutar

Ion Georgescu, suspendat din funcţia de primar al oraşului Mioveni

Dosarul în care primarul din Mioveni, Ion Georgescu, este acuzat de trafic de influenţă. Prefectul judeţului Argeş a dispus vineri suspendarea lui Ion Georgescu, arestat pentru luare de mită, din funcţia de primar al oraşului Mioveni. Atribuţiile sale vor fi preluate de viceprimarul Ciprian Mihail Ţurlea.

De la 06.10.2023, 14:58
WhatsApp
Ion Georgescu, suspendat din funcţia de primar al oraşului Mioveni Observator

"Astăzi am decis suspendarea mandatului de primar al domnului Georgescu Ion", a anunţat, vineri, prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, potrivit news.ro. El a citit ordinul emis, în care se arată că, având în vedere adresa Tribunalului Argeş din 6 octombrie, se suspendă mandatul de primar al oraşului Mioveni, deţinut de Ion Georgescu.

Decizia poate fi atacată în instanţă în termen de zece zile. Actul este valabil până la încetarea măsurii aresului preventiv în cazul lui Georgescu. Atribuţiile vor fi preluate de viceprimarul oraşului, Ciprian Mihail Ţurlea.

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, reţinut pentru trafic de influenţă

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, reţinut pentru trafic de influenţă, după ce a acceptat promisiunea remiterii a 30.000 de euro de la o persoană, pentru a facilita angajarea unei rude a acesteia ca medic în spitalul din oraş, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Pe acelaşi subiect

"În baza art. 226 alin. (1) C.pr.pen., admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti. În baza art. 226 alin. (2) raportat la art. 223 alin. (2) C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului G.I.........., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 05.10.2023, mandatul de arestare fiind valabil până la data de 03.11.2023, inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare", se arată în decizia instanţei făcută publică vineri. Primarul Ion Georgescu a depus deja contestaţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat joi că procurorii DNA - Serviciul teritorial Piteşti au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 5 octombrie, a suspectului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni, judeţul Argeş, pentru trafic de influenţă.

"În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion, în calitatea menţionată mai sus, ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină «promisiunea» făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior", afirmau procurorii.

În acest context, miercuri, în sediul Primăriei oraşului Mioveni, Georgescu ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii. Ion Georgescu a fost exclus, miercuri seară, din PSD, printr-o decizie a Biroului Permanent Judeţean al PSD Argeş.

"Întrunit în şedinţă extraordinară, Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş a decis astăzi, 04.10.2023, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni", a transmis, miercuri seară, PSD Argeş, într-un comunicat de presă. Filiala PSD Mioveni, însă, şi-a exprimat susţinerea totală faţă de primarul Ion Georgescu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

primar mioveni dosar ion georgescu
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024