Antena LIVE

Curs valutar

Klaus Iohannis: 23 august 1939 a fost ziua condamnării întregii umanităţi la un viitor crunt

Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, 23 august, este cel mai potrivit prilej pentru a aduce un pios omagiu memoriei tuturor celor care au cunoscut ororile regimurilor totalitare şi pentru a reitera angajamentul "ferm" de a respinge extremismele, intoleranţa şi ura, sub toate formele lor de manifestare, a transmis, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.

De la 23.08.2022, 12:13
WhatsApp
Klaus Iohannis: 23 august 1939 a fost ziua condamnării întregii umanităţi la un viitor crunt Hepta

Potrivit şefului statului, "23 august 1939 a fost ziua condamnării întregii umanităţi, nu doar a Europei Centrale şi de Est, la un viitor crunt pentru milioane de oameni", iar "Pactul Ribbentrop-Molotov a fost o conspiraţie criminală, în urma căreia generaţii la rând au cunoscut efectele toxice şi barbare ale ideologiilor totalitare, cu grave consecinţe pe termen lung".

"Totalitarismele secolului XX au generat suferinţe de neînchipuit şi au creat pagube incomensurabile pentru continentul european şi popoarele sale. Războiul, deportările, foametea, discriminarea, rasismul, abuzurile, intoleranţa şi ura au lăsat urme adânci care au marcat secolul trecut. Tot astăzi ne reamintim şi de gestul Regelui Mihai I din 23 august 1944, act care a avut implicaţii majore în scurtarea duratei celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Eliberarea de sub dictatura antonesciană şi alăturarea ţării noastre Naţiunilor Unite în lupta împotriva Germaniei naziste, angajarea totală pentru reîntregirea teritoriului au demonstrat înalta statură politică şi patriotică a Regelui", se arată în mesajul preşedintelui cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

Iohannis a subliniat că instituţiile, autorităţile şi cetăţenii au responsabilitatea ca adevărul despre acest moment fundamental din istorie, tragic şi eroic, totodată, să fie cunoscut, înţeles, preţuit şi transmis generaţiilor tinere.

"Doar vigilenţa memoriei colective ne asigură că răul nu va mai prinde vreodată rădăcini în societatea românească. Mesajul profund al evenimentelor pe care le marcăm astăzi este acela că democraţiile există şi prosperă doar prin angajamentul permanent al politicienilor şi al cetăţenilor deopotrivă de a asuma valorile fundamentale ale libertăţii şi protejării drepturilor omului. Democraţia în care trăim astăzi nu a fost obţinută uşor, ci a fost rodul unei lupte duse de toţi cei care au avut curajul să se opună iliberalismului şi despotismului, chiar cu riscul de a fi ucişi, torturaţi şi persecutaţi. Distorsionarea faptelor istorice a fost încercată în repetate rânduri de către apărătorii vechilor regimuri criminale. Din păcate, observăm încă astfel de tentative de rescriere a adevărului. Propaganda şi dezinformarea nu îşi au locul în societatea noastră", a evidenţiat şeful statului.

Pe acelaşi subiect

Klaus Iohannis: Democraţia în care trăim astăzi nu a fost obţinută uşor

El a adăugat că derapajele de la valorile europene, prin încălcări flagrante ale statului de drept şi prin mesaje publice profund rasiste, antisemite şi xenofobe, ultragiază memoria victimelor totalitarismelor.

"În România pe care o construim în fiecare zi, trebuie să apărăm statul de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale, demnitatea umană şi să cultivăm simţul civic. Să rămânem uniţi, vigilenţi şi ataşaţi faţă de idealurile democratice şi valorile împărtăşite de familia europeană şi aliaţii NATO, ca datorie morală faţă de memoria victimelor trecutului, dar şi pentru asigurarea unui viitor prosper, sigur şi paşnic", a afirmat preşedintele Iohannis.

Ziua de 23 august, ziua Pactului Ribbentrop-Molotov, a fost stabilită de Parlamentul European, printr-o Declaraţie din anul 2008, ca Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului şi Comunismului. Totodată, în anul 2011, Parlamentul României, prin Legea nr. 198, a declarat ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

klaus iohannis presedinte romania 23 august democratie
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024