Klaus Iohannis se întâlneşte, miercuri, cu preşedintele american, la summitul B9 de la Varşovia
Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri, la Varşovia, alături de Preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9), avându-i ca invitaţi pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
De Redactia Observator la 22.02.2023, 07:23Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ”Summitul B9 se desfăşoară în contextul împlinirii unui an de la declanşarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, şi are ca obiectiv continuarea coordonării dintre Aliaţii de pe Flancul Estic al NATO şi SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de război”.
”Agenda discuţiilor va viza continuarea sprijinului multidimensional pe care statele Aliate, inclusiv cele participante la Formatul B9, îl acordă Ucrainei, susţinerea pentru aspiraţiile sale euroatlantice, precum şi demersurile continue ale NATO de întărire a posturii sale de descurajare şi apărare pe Flancul Estic”, indică sursa citată.
În cadrul Summitului vor fi abordate, de asemenea, modalităţile de tragere la răspundere a Rusiei, prin instrumente de drept internaţional, pentru crimele comise în Ucraina.
”O atenţie specială va fi acordată şi partenerilor vulnerabili, precum Republica Moldova, confruntată cu provocări crescute de securitate”, se mai arată în comunicat.