Antena LIVE

Curs valutar

Klaus Iohannis şi soţia sa, vizită la Monumentul Martirilor din Abu Dhabi

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, a fost invitat sâmbătă, să viziteze două simboluri ale culturii şi istoriei naţionale: Monumentul Martirilor şi la Marea Moschee din Abu Dhabi, vizita făcând parte din programul oficial propus şefilor de stat aflaţi în vizită în Emiratele Arabe Unite.

De la 18.03.2023, 21:22
WhatsApp
Vezi și:

Preşedintele Iohannis a semnat în cărţile de onoare deschise la cele două obiective şi a depus o coroană  la ansamblul Memorialului Martirilor Wahat Al Karama. Preşedintele a fost însoţit de soţia sa, Carmen Iohannis.

Wahat Al Karama (în traducere „Oaza demnităţii”) este primul memorial de război construit în Emiratele Arabe Unite şi se află în Parcul Memorial din Abu Dhabi. Monumentul, creat de artistul Idris Khan, este închinat tuturor eroilor EAU care au căzut în luptă pentru edificarea Emiratelor Arabe Unite. Memorialul a fost dezvelit cu ocazia Zilei Comemorative a Emiratelor Arabe Unite, pe 30 noiembrie 2016.

Marea Moschee din Abu Dhabi, cunoscută şi sub numele de Marea Moschee Sheikh Zayed Al Nahyan, este cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite şi a fost construită în perioada 1994-2007. Locul de înmormântare al primul Preşedinte al EAU, Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan, este situat lângă moschee.

Iohannis şi soţia sa, întâmpinaţi de ministrul Mediului

Pe acelaşi subiect

De-a lungul timpului, Monumentul Martirilor şi Marea Moschee din Abu Dhabi, au fost vizitate de Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales, Joe Biden , Regele Juan Carlos I al Spaniei, preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

La sosirea în Emiratele Arabe Unite, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa au fost întâmpinaţi de ministrul Mediului şi schimbărilor climatice, Mariam bint Mohammed Almheiri. Sâmbătă este prima zi a vizitei oficiale a preşedintelui Klaus Iohannisn Emiratele Arabe Unite, programată să se desfăşoare până în 21 martie. Vizita are loc la invitaţia preşedintelui Emiratelor Arabe Unite, Alteţa Sa Şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan. Aceasta este prima vizită la nivel de preşedinte al României în ultimii 20 de ani.

”Obiectivele principale ale vizitei sunt: aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de maxim interes pentru ambele părţi; impulsionarea relaţiilor economice dintre cele două state, aflate deja pe o tendinţă ascendentă semnificativă; atragerea de investiţii în economia românească prin proiecte în domeniul infrastructurii, al energiei, combaterii schimbărilor climatice, în domeniul securităţii cibernetice şi al securităţii alimentare; diversificarea contactelor sectoriale directe, în aceste domenii prioritare şi în altele cu potenţial emergent (educaţie, cercetare şi inovare, cultură, contacte inter-umane etc.), astfel încât acestea să aprofundeze suplimentar dialogul politic şi economic”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Întrevederile prilejuite de vizită vor fixa orientările concrete pentru intensificarea activităţii Comisiei de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite, care va fi organizată în a doua parte a anului, la Bucureşti. Acest format specific relaţiilor România – Emiratele Arabe Unite se profilează în continuare ca fiind unul dintre principalele instrumente bilaterale de stimulare a cooperării economice şi multisectoriale şi reprezintă, totodată, o platformă utilă de dialog guvernamental şi de afaceri, a mai precizat sursa citată.

De ce merge Iohannis la Abu Dhabi

Cu prilejul vizitei oficiale în Emiratele Arabe Unite, peşedintele României va avea întrevederi cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, şi cu vice-preşedintele şi prim-ministrul EAU, conducătorul Emiratului Dubai, Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum.

Cu prilejul consultărilor oficiale, preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Mohamed bin Zayed Al-Nahyan vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi consolida aspectele sectoriale ale cooperării bilaterale, în domenii de importanţă majoră pentru cele două state, respectiv economic, comercial, energie, IT&C, securitate cibernetică, agricultură şi securitate alimentară, educaţie, mediu, situaţii de urgenţă etc. Cooperarea pe linia combaterii schimbărilor climatice va fi un subiect aparte pe agenda discuţiilor, având în vedere priorităţile Preşedintelui României în acest domeniu şi rolul Emiratelor Arabe Unite de gazdă a viitoarei Conferinţe a Părţilor pe tema schimbărilor climatice (COP28).

De asemenea, vor fi semnate mai multe documente bilaterale de către miniştri români de resort şi oficiali în domeniul energiei, domeniul securităţii cibernetice şi al educaţiei. În cadrul discuţiilor, o atenţie deosebită va fi acordată subiectelor de interes comun, precum evoluţiile din Orientul Mijlociu, în special cele cu impact direct asupra securităţii în vecinătatea UE şi a NATO.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

klaus iohannis carmen iohannis dubai emiratele arabe unite
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024