Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima reacţie a lui Iohannis după ce drona care a decolat din România a fost doborâtă de ruşi: "Un incident grav şi regretabil"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Sofia, că incidentul cu dronă care a avut loc marţi este unul "grav" şi "regretabil", notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 15.03.2023 , 15:35

Klaus Iohannis, despre drona MQ Reaper doborâtă deasupra Mării Negre: "Un incident grav şi regretabil" - Profimedia

"Incidentul cu dronă care a avut loc ieri este un incident grav şi regretabil. Comunicarea oficială despre aceste chestiuni se face de către partea americană", a afirmat şeful statului, aflat în vizită oficială în Bulgaria, după întâlnirea cu omologul său, Rumen Radev.

Un avion de vânătoare Su-27 al forţelor ruse a lovit elicea unei drone militare Reaper

Iohannis a fost întrebat care sunt implicaţiile de securitate ale acestui incident, care s-a petrecut, marţi dimineaţa, deasupra Mării Negre. Un avion de vânătoare Su-27 al forţelor ruse a lovit elicea unei drone militare americane de supraveghere Reaper.

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a adăugat că acest incident măreşte riscul securităţii.

"Noi trebuie să fim atenţi şi proactivi la ceea ce se întâmplă, vorbesc despre agresiunea rusă asupra Ucrainei. Acest conflict creşte într-un conflict global, economic. Noi trebuie să nu transformăm tot acest lucru. Dacă acest conflict va continua, în timp se va extinde teritorial. Deci aceste conflicte se vor extinde. Vedeţi şi explozia care a avut loc asupra interconectorului, moartea multor cetăţeni civili, acum şi întâmplarea cu această dronă asupra Mării Negre. Asta trebuie să ne spună că fiecare zi în care are loc război măreşte riscul nu doar pentru economiile noastre şi sistemele sociale, ci şi riscul garantării păcii şi securităţii noastre. De aceea, în acelaşi timp cu sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei încercăm ca aceste conflicte să fie oprite", a afirmat Rumen Radev.

Un oficial militar american a declarat pentru New York Times că drona a decolat de la o bază aeriană din România.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Prima reacţie a lui Iohannis după ce drona care a decolat din România a fost doborâtă de ruşi: "Un incident grav şi regretabil"